Vineri, 28 octombrie 2022, pe șoselele din județ s-au produs mai multe accidente ca niciodată.
După moartea unei femei în Dămăcușeni, moartea unui bărbat în Petrova, un alt accident a avut loc pe DN 18B, aproape de intrarea în Cernești. Victimele acestui accident sunt un motociclist și pasagera lui, care ar fi pierdut controlul motocicletei și au ieșit de pe carosabil, sărind în șanțul de pe marginea drumului. Cei doi au fost preluați de echipaje ale ambulanței.
Un alt accident grav a avut loc la intrare in Șomcuta dinspre Baia Mare! Trafic îngreunat pe DN 1C.
Totul după ce în urmă cu puțin timp, în Baia Mare a mai avut loc un accident de circulație în urma căruia a fost raportată o victimă.
Alte două accidente produse tot astăzi au îngrozit Maramureș!
În această dimineață, la ora 06.30, polițiștii din Târgu Lăpuș au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui accident rutier pe D.J. 109F, în localitatea Dămăcușeni.
Un bărbat de 34 de ani din Târgu Lăpuș, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule format din autoutilitară și o semiremorcă, a surprins și accidentat o femeie de 65 de ani din Dămăcușeni care se deplasa în calitate de biciclist, având direcția de deplasare Dămăcușeni către orașul Târgu Lăpuș.
Din păcate, în urma impactului femeia a decedat.
Bărbat de 44 de ani, mort în Petrova
În această dimineață, la ora 07 10, polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că în localitatea Petrova a avut loc un accident rutier.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 44 de ani din județul Constanța, aflat la volanul unui autoturism, având direcția de deplasare înspre localitatea Petrova, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu un capăt de podeț.
În urma impactului a rezultat decesul bărbatului.