E ultima zi de pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 160 de mii de credincioși au trecut în ultimele zile pe la racla aflată sub baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane. Alte câteva mii încă își așteaptă rândul. Oamenii au stat la cozi chiar și mai mult de 17 ore, însă nu s-aub plâns de frig sau de oboseală.
Racla cu moaștele Sfintei Parascheva și cea cu moaștele Sf. Ierarh Spiridon vor mai rămâne și marți pe baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane, pentru ca pelerinii să se poată ruga.
Luni, peste 30.000 de persoane au asistat, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, la Liturghia săvârșită de hramul Cuvioasei Parascheva. În niciun alt an, centrul orașului nu a fost atât de aglomerat de pelerini la Hramul Sfintei Parascheva.
Slujba a fost oficiată de către ÎPS Nectarie, Mitropolit de Corfu, Paxos și insulele Diapontice (Grecia), împreună cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și alți 17 ierarhi din țară și străinătate. Pe scenă au mai fost ÎPS Nathanael, Mitropolit de Amantia (Albania), PS Qais, Episcop de Erzurum și Vicar al Patriarhiei Antiohiei (Siria), PS Antonie, Episcop de Bălți (Republica Moldova) și PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud (Republica Moldova).
Moaștele Sfântului Ierarh Spiridon vor fi puse la închinare și marți, la baldachin, iar miercuri la prânz vor fi duse înapoi în Corfu.