În ultimele 24 de ore poliţiştii maramureşeni au organizat trei acţiuni pentru creşterea siguranţei în trafic. Activităţile desfăşurate au vizat prevenirea accidentelor de circulaţie şi combaterea principalelor cauze generatoare de incidente în trafic. Au fost oprite pentru verificări mai multe autovehicule care se deplasau pe D.N.1C Recea – Lăpuşel, pe raza comunelor Ocna Şugatag şi Copalnic Mănăştur şi a oraşului Târgu Lăpuş.
Unele activităţi s-au derulat împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român Maramureş.
Bilanţul controalelor şi verificărilor s-au concretizat în aplicarea a 41 de sancţiuni contravenţionale. Şoferii care au depăşit regimul legal de viteză, nu au utilizat centura de siguranţă, au folosit telefonul mobil în timp ce conduceau sau au încălcat alte norme rutiere au fost amendaţi cu peste 11 000 lei.
Ca măsură complementară s-a dispus reţinerea a cinci certificate de înmatriculare.
Totodată, poliţiştii au întocmit două dosare penale, ambele pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere. Este vorba de un tânăr de 19 ani depistat de poliţiştii din Ulmeni în timp ce conducea un autovehicul pe raza oraşului şi de un băimărean, tot de 19 ani, care a provocat un accident de circulaţie pe raza municipiului, în urma căruia trei autovehicule au fost avariate. Întrucât cei doi tineri nu aveau drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au întocmit dosare penale şi la finalizarea cercetărilor vor propune măsuri legale.
Pe parcursul zilei de ieri, pe raza judeţului Maramureş nu a fost înregistrat niciun accident de circulaţie cu victime.