Peste 2.000 de carti despre Adolf Hitler au fost publicate in Germania in anul 2013, fapt ce demonstreaza un interes record al germanilor fata de liderul nazist pentru prima data de la infrangerea celui de-al Treilea Reich de catre fortele aliate, la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Informatia a fost facuta publica in urma unui studiu efectuat de grupul de monitorizare a presei din Germania, care a constatat ca volumele si filmele despre Hitler au atins un numar record in 2013, informeaza thetelegraph.co.uk. Astfel, in ceea ce priveste filmele documentare, acestea sunt difuzate de doua ori pe zi de televiziuni din Germania, cu titluri de la „Hitler’s Wonder Weapons”, „Hitler and the Holy Lance” si pana la „Hitler’s War” si „Hitler’s Blitzkrieg”.
Numai televiziunea publica germana ZDF a difuzat 109 filme documentare despre Hitler in 2013. „Avand in vedere ca istoria este unul dintre principalele noastre domenii de interes, nu este surprinzator faptul ca difuzam atat de multe programe despre national-socialism”, a declarat Robert Bachem, directorul ZDF.
Sociologii au pus cresterea interesului fata de Hitler si nazisti in randul populatiei germane pe seama faptului ca majoritatea germanilor de astazi nu au trait experienta celui de-al Doilea Razboi Mondial. De asemenea, populatiei germane din prezent ii este mai putin rusine de aceasta perioada decat generatiilor trecute si este mai nerabdatoare sa invete mai multe lucruri despre Germania nazista si cel de-al Treilea Reich.
In numeroase familii din Germania, al Doilea Razboi Mondial a ramas un subiect tabu timp de multe decenii de la incheierea razboiului, in 1945. Totusi, acest lucru pare sa fie reexaminat in cultura germana, avand in vedere numarul record de carti dedicate acestei perioade istorice, care au aparut recent, cele mai multe dintre ele fiind scrise de autori care acum au intre 50 si 60 de ani si care au incercat sa lumineze trecutul sumbru al familiilor din care provin.
In unele cazuri, autorii au fost socati sa descopere ca parintii sau rudele lor au fost membri devotati ai Partidului National-Socialist al Muncitorilor din Germania, condus de Adolf Hitler, inainte de a deveni cancelar al celui de-al Treilea Reich.
Adolf Hitler s-a nascut la data de 20 aprilie 1889 si a fost cancelarul Germaniei intre 1933 si 1945, dictatorul Germaniei naziste intre 1934 si 1945 si figura centrala a celui de-al doilea Razboi Mondial si a Holocaustului. La 30 aprilie 1945, in timpul ultimelor lupte din Berlin, cand trupele sovietice se aflau la mica distanta de cancelaria Reich-ului, Hitler s-a sinucis, otravindu-se cu cianura si impuscandu-se, impreuna cu Eva Braun, partenera lui de viata cu care se cununase in ajun.
Sursa: Mediafax