Numărul deceselor zilnice din Statele Unite a ajuns miercuri la 2.157, o persoană la fiecare 40 de secunde. Este pentru prima dată din luna mai când numărul deceselor din cauza Covid-19 depăşeşte 2.000 în 24 de ore, potrivit The Guardian.
Cea mai îndoliată zi în mai mult de şase luni a fost în 14 aprilie, când au fost raportate 2.806 de decese, a anunţat Reuters, citând date oficiale, informează News.ro.
Tot miercuri, au fost raportate 170.000 de noi infecţii, în timp ce spitalizările au ajuns la 87.000. Experţii spun că numărul infecţiilor poate creşte la milioane de americani dacă nu sunt respectate avertizările oficialilor şi vor începe călătoriile pentru vacanţa de Ziua Recunoştinţei.
Anthony Fauci, directorul National Institute of Allergy and Infectious Diseases, a subliniat necesitatea de a „rezista încă un pic” purtând măşti, menţinând distanţa şi evitând mulţimile, în special în interior.
„Dacă facem toate astea, vom trece peste cu bine. Este ultima mea cerere înaintea vacanţei”, a declarat Fauci în emisiunea „Good Morning America” de la ABC News.