România a atins un nedorit record la nivel mondial atât în cea ce privește numărul de infectări, cât și al deceselor provocate de COVID-19.
Marți, zi în care țara noastră a înregistrat un nou record de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, 16.743, România a urcat în primele locuri ale clasamentului mondial COVID întocmit de Worldometers.
Astfel, după numărul de decese în ultimele 24 de ore, România s-a situat pe un nedorit loc 3 la nivel mondial, iar după numărul de noi cazuri – pe locul 5.
La capitolul decese în ultimele 24 de ore, ne-au depășit doar SUA cu 1480 de persoane și Rusia cu 973.
În ceea ce privește numărul de infectări, România s-a aflat pe locul 5, după Statele Unite, Marea Britanie, Turcia și Rusia.
Pandemia a făcut un număr de victime echivalent cu accidentele rutiere din ultimii 18 ani
Raportat la Europa, țara noastră ocupă primul loc la numărul de decese înregistrate în 24 de ore. Practic, ieri un român a murit la fiecare 3 minute în România.
Conform statisticilor, într-un an și jumătate de epidemie în România, coronavirusul a făcut un număr egal de victime cu cel din accidentele rutiere ale ultimilor 18 ani.
Potrivit bilanțului comunicat de Grupul de Comunicare Strategică marți la ora 13:00, țara noastră a înregistrat 16.743 noi cazuri de coronavirus și 442 de decese în ultimele 24 de ore.
De la începutul pandemiei pe teritoriul României au fost înregistrate 1.382.531 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 4.205 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Dintre aceștia, 1.188.975 de pacienți au fost declarați vindecați.
Pe primul loc, cu cea mai mare rată de infectare din România, este comuna Călugăreni, județul Prahova, cu o incidență de 24,41 la mia de locuitori.
Orașul care se situează pe primul loc la rata de infectare este Bragadiru, cu o incidență de 19,42 la mie.