Un baimarean a fost depistat de politisti conducand sub influenta alcoolului, valoarea indicata de aparatul etilotest consemnand un record al zilei: 1.06 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Aseara, 7 ianuarie, la ora 19.38, politistii de la Biroul Rutier Baia Mare l-au depistat in trafic, pe bulevardul Unirii, pe baimareanul Stefan C. (50 de ani) care era sub influenta alcoolului. El a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1.06 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Conducatorul auto a fost condus la Spitalul Judetean Baia Mare unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Politistii continua cercetarile pentru comiterea infractiunii de conducere sub influenta alcoolului.
Sursa: I.O.