Biserica Apostolica Armeana ii va canoniza joi, 23 aprilie, pe cei 1,5 milioane de armeni, victime ale genocidului de acum 100 de ani din timpul Imperiului Otoman. Slujba de canonizare va avea loc la Etchimiadzin, centrul Patriarhiei armene, in prezenta a peste 80 de reprezentanti ai tuturor bisericilor surori, dupa cum a indicat presedintele comisiei pentru organizarea ceremoniei de canonizare, arhiepiscopul Natan Ohanisian, citat de RIA Novosti.
Decizia de canonizare colectiva a victimelor genocidului armean a fost luata de Biserica Armeana inca din toamna anului 2013, dar trecerea oficiala in randul sfintilor a celor 1,5 milioane de victime a fost stabilita pentru 2015, an in care se implinesc 100 de ani de la masacrele comise impotriva armenilor.
La 24 aprilie 1915 au fost inchisi in inchisorile Imperiului Otoman si apoi ucisi cei
mai buni reprezentanti ai intelectualitatii armene – scriitori, profesori, medici, preoti. Au murit 1.500.000 de armeni, adica aproape jumatate din populatia armeana la acea perioada. Populatia armeana din Anatolia si Cilicia, catalogata de autoritati drept „inamic intern”, a fost constransa sa plece in exil in desertul Mesopotamiei. Numerosi armeni au fost ucisi pe drum sau in tabere de refugiati.
De atunci, poporul armean lupta pentru recunoasterea si condamnarea internationala a genocidului. Pana in prezent, genocidul comis impotriva armenilor intre 1915 si 1917 a fost recunoscut oficial de 22 de tari si de mai multe organizatii internationale, inclusiv de Parlamentul European. Turcia nu accepta insa ca evenimentele tragice ce au avut loc la inceputul secolului trecut in estul Anatoliei sa fie catalogate drept genocid, Ankara vorbind de represalii impotriva unui popor care s-a aliat cu „dusmanul rus” in primul razboi mondial. Totodata, Ankara sustine ca cifra de 1,5 milioane este exagerata si ca numarul victimelor este de ordinul a catorva sute de mii.
Armenia va organiza vineri, 24 aprilie, mai multe ceremonii pentru comemorarea celui mai negru episod din istoria ei. La aceste ceremonii vor participa mai multi sefi de stat.
Sursa: Agerpres