Polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale, au aplaudat „la scenă deschisă” personalul medical al spitalelor din Baia Mare. Această acțiune s-a desfășurat la comun, în toate orașele mari din România.
„Suntem permanent alături de voi, cu gândul și sufletul, medici, asistenți, paramedici, infirmieri, oameni deosebiți, dedicați, pasionați și vocaționali. Cuvintele cu privire la calitatea actului medical, a profesionalismului dumneavoastră, sunt în această perioadă insuficiente pentru a descrie o activitate medicală desfășurată pentru alinarea suferințelor și în folosul semenilor. Sunteți din nou cu dăruire și competență în prima linie și în sprijinul celor care au probleme de sănătate, datorită COVID-19. În aceste zile noțiunea cuvintelor MULȚUMESC și DEOSEBIT trebuie revăzută și reinventată. Vă asigurăm de RESPECT, de cele mai alese și frumoase gânduri de bine, de admirație pentru dumneavoastră, stimate cadre medicale care ați ales o nobilă și complexă profesie din pasiune și din iubire pentru oameni, din dorința de a le face și de a-i face bine.
Cu onoare, respect și credință!” – spun reprezentanții instituțiilor mai sus enumerate.
Această acțiune vine în sprijinul medicilor și personalului din sistemul sanitar, pus greu la încercare în aceste momente.
Totul pentru show,totul pentru acest virus nou. Dar dacă place oamenilor este bine. Și surprinzător. Așa cum este și surpriza pe care o poți găsii într-un ou.
Pentru pacienții internați …. sănătate și putere.
Daca ai fi asa de inalt pe cat esti de prost ai putea lua luna in brate
Sper ca pe astia i-au aplaudat:
„Incompetența dusă la cel mai înalt nivel: O bătrână de 84 de ani, înregistrată ca fiind decesul 137, e în viață”