Companiile privatizate care au instrainat terenuri dupa ce au obtinut atestat de proprietate asupra lor, dar care nu au majorat capitalul social cu valoarea acestor terenuri, vor plati despagubiri statului, potrivit unui proiect elaborat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).
„Societatile comerciale care au instrainat terenul, dupa primirea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, fara a opera inregistrarea majorarii de capital social cu contravaloarea acestuia la oficiul registrului comertului, vor plati institutiei publice implicate, in termen de 90 de zile de la notificarea primita de la acestea, o despagubire echivalenta cu valoarea terenului determinata printr-un raport de evaluare intocmit de un evaluator autorizat, in conditiile legii”, se arata in proiectul de ordonanta a Guvernului elaborat de AAAS.
In proiect se mentioneaza ca multe companii care au obtinut certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care le aveau in folosinta nu si-au majorat capitalul social cu valoarea aceastora sau l-au majorat cu o valoare „incorect determinata”.
Prevederea platii de despagubiri catre stat vine ca o completare la un alt proiect de act normativ, elaborat in luna iunie. Proiectul din iunie prevedea ca societatile comerciale trebuie sa isi reevalueze terenurile pe care le-au cumparat de la stat si sa isi majoreze corespunzator capitalul social cu valoarea acestora, precum si sa emita in favoarea statului noi actiuni, cu plata dividendelor, daca nu au majorat capitalul sau l-au calculat incorect.
Conform legii in vigoare, daca proprietarii unei companii cumparate de la stat primesc, dupa privatizare, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, capitalul social trebuie majorat de drept cu valoarea terenurilor, care vor fi considerate aport in natura al statului si in schimbul carora vor fi emise actiuni suplimentare, care revin institutiei publice implicate. Prin majorarea capitalului social si emiterea de noi actiuni, statul beneficiaza de potentiale dividende, bani care sunt varsati la buget.
Proiectul de ordonanta precizeaza ca, daca firma privatizata este in reorganizare sau faliment, despagubirea se inregistreaza in tabelul de creante cu valoarea terenului, in categoria creditorilor garantati.
„Adoptarea actului normativ propus are un impact pozitiv asupra bugetului de stat, deoarece creeaza premisele unor venituri suplimentare la bugetul de stat, din sumele recuperate in procedura reorganizarii judiciare sau din procedura falimentului. In situatia in care societatile comerciale sunt supuse procedurii reorganizarii judiciare, iar capitalul social este majorat cu valoarea terenurilor, se creeaza premisele obtinerii de venituri din dividende si/sau din valorificarea actiunilor emise”, potrivit notei de fundamentare.
De asemenea, la firmele privatizate aflate in reorganizare judiciara care au atestatul dreptului de proprietate asupra unui teren, institutia publica implicata va solicita administratorului judiciar sa inregistreze la registrul Comertului majorarea de capital cu valoarea terenului.
In cazul firmelor in faliment, institutia publica implicata va fi inregistrata in tabelul creantelor cu valoarea terenului in categoria creditorilor garantati.
„Se instituie astfel noi prevederi legale care vor asigura prezervarea drepturilor statului atat la actiunile care ii revin din majorarea capitalului social, cat si la recuperarea creantelor garantate prin vanzarea terenului pentru care s-a obtinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate”, potrivit notei de fundamentare a proiectului de ordonanta.
AAAS, fosta AVAS, are actiuni la aproape 650 de firme, dintre care, la nivelul anului trecut, peste 300 erau in faliment sau in lichidare.
Ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, declara la sfarsitul lunii iunie ca OMV Petrom este obligata prin contractul de privatizare sa isi majoreze capitalul cu valoarea terenurilor detinute de stat, pe care se afla instalatiile companiei, dar compania petroliera nu a facut acest lucru. Nicolescu preciza, atunci, ca intarzierea aplicarii acestei prevederi a fost cauzata si de dificultati in obtinerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.
Sursa: Mediafax