Sindicatul Liber din Invatamant Maramures (SLIMM) a mai castigat o batalie impotriva Executivului si a reprezentantilor acestuia din teritoriu. SLIMM se afla in proces cu Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Maramures in mai multe dosare, privind Legea 221/2008 a majorarilor salariilor profesorilor cu 34%. In patru dintre acestea, ISJ a facut recurs la Curtea de Apel Cluj, intrucat instantele maramuresene a dat castig de cauza SLIMM, insa recursul… a fost refuzat.
“Sindicatul Liber din Invatamant Maramures a intentat, pana in prezent, 154 de procese, pentru 154 de scoli, avand ca obiect aplicarea Legii nr. 221/2008. Dintre acestea, patru dosare au fost atacate de catre Inspectoratul Scolar Maramures, cu recurs la Curtea de Apel Cluj. Cu toata opozitia Inspectoratului Scolar fata de legea care prevede majorarea salariilor dascalilor, SLIMM a castigat. Instanta a respins recursul formulat si a mentinut sentinta pronuntata de Tribunalul Maramures prin care a dat castig de cauza membrilor nostri de sindicat”, a aratat Liviu Marian Pop, presedintele SLIMM.
Unitatile de invatamant aflate in aceasta situatie sunt Gradinita nr. 37 Baia Mare, Centrul de Executie Bugetara Borsa impreuna cu Gradinita nr. 9 Borsa, Scoala nr. 4 Borsa, Grup Scolar Viseu de Sus. De asemenea, au primit hotarari judecatoresti irevocabile prin nerecurare Gradinita nr. 4 Baia Mare si Gradinita nr. 10 Borsa.
“Celelalte 148 de unitati scolare au dosarele ramase in pronuntare sau pe rolul Tribunalului Maramures, iar unele au hotarari judecatoresti definitive si executorii”, a relatat Pop.
Reprezentantii SLIMM au anuntat ca vor monitoriza in continuare situatia proceselor intentate.
Sursa: Catalin Tineghe