Vezi VIDEO
Bastionul Macelarilor – unul dintre cele mai importante obiective turistice din Baia Mare – a fost astazi, 8 decembrie, redat circuitului turistic. Redeschiderea obiectivului dupa reabilitare a fost una cu fast, la eveniment participand zeci de autoritati locale, judetene si finantatorii proiectului, partenerii din Norvegia. Atractia pentru cei prezenti la eveniment a constituit-o mesterii populari veniti din toate zonele judetului care si-au expus spre vanzare obiectele artizanale, dar au facut si demonstratii folosind unelte vechi, de sute de ani.
Asa cum traditia o cere, inainte de a fi redat circuitului turistic, Bastionul Macelarilor a fost sfintit, slujba fiind oficiata de un preot. Curiosii au putut intra apoi in fiecare dintre cele zece ateliere ale mesterilor populari din Maramures amenajate in incinta Bastionului si chiar au putut sa-si achizitioneze un obiect artizanal la preturi… negociabile.
„Am adus si noi masti populare, papusi, cate obiecte traditionale din Maramures. De exemplu, eu fac mastile populare care se folosesc in preajma sarbatorilor de iarna. Tot ce avem aici e de vanzare, tate preturile sunt negociabile, dupa cum indura inima”, a declarat Vasile Susca, mester popular.
Si pentru ca ne aflam in preajma sarbatorilor de Craciun, femeile care teseau in atelierele traditionale, au inceput sa colinde, spre incantarea spectatorilor.
“Aici facem mai mult demonstratie. E o bucata de material pe care noi o folosim pentru cerga de pe pat. Lana, urzeala, le folosim si ceea ce facem e ca sa nu se piarda traditia, ca noi am muncit de copii cu lana”, a declarat Veturia Breban, o tesatoare din Chiusbaia.
Pentru a marca evenimentul, autoritatile judetene, alaturi de partenerii din Norvegia au plantat in curtea interioara a Bastionului Macelarilor un pom al prieteniei. Partenerii straini s-au aratat multumiti de lucrarile realizate la bastion, dar au fost mai ales atrasi de traditia maramureseana, de muzica si dansul popular.
„Mi-a placut foarte mult. Sunt foarte multumit de rezultat. Mi-a placut foarte mult muzica si dansul. Chiar am dansat cu sotia pe muzica populara de aici”, a declarat norvegianul Geir Nurdtveit.
Valoarea proiectului este de 1,8 milioane de euro, iar fondurile au fost accesate prin programul “Mecanismul financiar”.
Sursa: Anca Popescu