Asociatia “22 Decembrie” din Baia Mare solicita referendum impotriva folosirii metodei cianurarii in exploatarea haldelor de steril de societatea Romaltyn. Consultarea populatiei in aceasta privinta ar urma sa se desfasoare simultan cu alegerile pentru Primaria Baii Mari, insa subiectul nu a mai fost discutat pentru ca, dupa peste patru ore de sedinta multi dintre consilieri au plecat.
In sedinta Consiliului Local de astazi, 12 mai, reprezentantii Asociatiei “22 Decembrie” au cerut organizarea unui referendum in scopul renuntarii la folosirea cianurii ca metoda de extragere a metalelor pretioase din haldele de steril. In 5 mai, Parlamentul European a adoptat interzicerea folosirii cianurii in toate statele Uniunii Europene.
“Solicitam din nou referendum pe problema interzicerii folosirii cianurii in Baia Mare, cu ocazia alegerilor pentru primar. Solicitam asta pentru ca, ceea ce a hotarat Parlamentul European este o propunere pentru Comisia Europeana. Trebuie sa hotaram acum daca dorim sau nu sa mai folosim cianura in Baia Mare”, a spus Vasile Tataru, presedintele Asociatiei “22 Decembrie”.
Consilierii locali nu au apucat sa dezbata insa tema propusa de Tataru, pentru ca discutia a fost deviata de Florian Adiel, unul dintre liderii Asociatiei “22 Decembrie”, care a reclamat faptul ca nu se respecta legea privind drepturile revolutionarilor.
“Legea spune ca ar trebui sa primim 10.000 de metri patrati teren extravilan, 100 de metri patrati de spatiu comercial sau teren si un loc de veci, da’ asta ni l-o dat deja de la Primarie”, conchis Adiel.
In replica, secretarul Primariei, Rodica Brad, a recunoscut ca in anul 2008 reprezentantii Asociatiei “22 Decembrie” au depus o cerere pentru obtinerea acestor drepturi insa a explicat faptul ca “dosarele au fost incomplete, intrucat membrii asociatiei detineau certificate de revolutionar de tip vechi”. Cat despre cianurare si referendum, totul a ramas in coada de peste.
Sursa: Calin Dragomir