Referendumul a fost initiat de cativa cetateni din localitate nemultumiti de activitatea primarului, printre care se numara si cativa consilieri locali. Ei i-au reprosat alesului ca nu a gestionat corect banii publici si ca se comporta la primarie si in consiliului local ca pe propria mosie.
Subprefectul Stefan Gonczi a precizat ca buletinele de vot sunt deja tiparite si ca ele contin o singura intrebare – cea privind demiterea primarului. “Costurile vor fi acoperite din bugetul local. E vorba de aproximativ 30 de milioane. A fost organizata o singura sectie de votare, la scoala din Coltau, ceea ce inseamna ca locuitorii din Catalina vor trebui sa mearga acolo ca sa voteze.”
Reprezentantul guvernului in teritoriu a aratat ca daca jumatate plus unu din numarul de votanti se vor declara pentru schimbarea primarului, vor incepe imediat procedurile privind demiterea iar viceprimarul Elvira Bencze va prelua interimar functia pana la organizarea unor alegeri.
Marea problema e ca, in situatia in care Zoltan Incze va fi schimbat din functie, primaria din Coltau nu va mai avea sediu. La aceasta ora, atat institutia, cat si consiliul local isi desfasoara activitatea… in casa primarului. Acesta si-a dat in chirie locuinta avand in vedere ca localitatea Coltau a devenit comuna abia in 2004 si nu a reusit inca sa isi construiasca un sediu pentru primarie.
Din vara anului trecut, spiritele s-au incins tot mai tare in Coltau, zeci de cetateni venind in audiente la prefectura ca sa ceara demiterea primarului. Ei au reclamat ca Zoltan Incze ii da afara de la sedinte pe unii consilieri sau ca nu ii lasa sa participe la intrunirile forului, precum si ca ar face presiuni asupra unor angajati din primarie. Cativa dintre localnici au aratat ca vor depune chiar si plangeri penale impotriva prim-gospodarului pe care il acuza de comiterea unor ilegalitati privind improprietaririle.
Sursa: Larisa Tivadar