Slovenii au respins, contrar asteptarilor, un nou cod al familiei ce acorda mai multe drepturi cuplurilor homosexuale, in special in ce priveste adoptia, in urma unui scrutin organizat duminica, marcat de o prezenta redusa la vot, potrivit rezultatelor partiale, informeaza AFP.
Conform acestor rezultate, dupa numararea a circa 87% din sufragii, 56,45% dintre cetatenii cu drept de vot din acest mic stat din zona euro s-au exprimat impotriva legii, iar 43,55% pentru. Legea nu va putea fi discutata din nou in parlament in urmatoarele 12 luni.
Ultimele sondaje difuzate vineri indicau, totusi, victoria votului pozitiv. Slaba prezenta la urne – sub 30%, potrivit ultimelor informatii – a jucat in favoarea conservatorilor, ostili legii, care in mod traditional isi mobilizeaza mai eficient electoratul.
Parlamentul sloven a adoptat legea in iunie 2011, dar aceasta nu a putut fi niciodata pusa in aplicare. Grupuri civice conservatoare, sustinute de biserica catolica, au strans cele 40.000 de semnaturi necesare pentru organizarea unui referendum inainte de aplicarea ei in practica.
Noul cod al familiei, al carui scop principal este sa intareasca protectia copiilor, a starnit discutii mai ales din cauza extinderii drepturilor de care beneficiaza cuplurile de acelasi sex.
Acestea din urma ar fi putut obtine ‘acelasi statut legal’ rezervat cuplurilor heterosexuale casatorite, inclusiv in domeniul mostenirii si fiscalitatii. Numeroase tari europene ar fi fost devansate astfel prin recunoasterea unei forme de uniune civila intre persoanele de acelasi sex, oficializand posibilitatea de a adopta copilul partenerului de viata.
Sursa: Agerpres