Vezi VIDEO
Pregatirile pentru organizarea referendumului din 29 iulie sunt aproape incheiate in Maramures. Materialele necesare desfasurarii procesului electoral au fost preluate de catre autoritati, iar inainte de vot vor fi trimise in teritoriu. Ministerul Finantelor s-a ingrijit ca banii necesari desfasurarii referendumului sa fie alocati la timp, astfel incat nu au existat niciun fel de sincope in punerea la punct a detaliilor.
In Maramures, au fost constituite 397 de sectii de votare, cu una in plus fata de alegerile locale, aceasta urmand sa functioneze in satul Feresti care apartine de comuna Giulesti. In schimb, la Ocna Sugatag desi s-a solicitat suplimentarea sectiilor, s-a mentinut numarul initial dar s-a dispus ca numarul cabinelor de vot sa fie mai mare decat la alegerile din 10 iunie, aici asteptandu-se un aflux de turisti.
“In judetul Maramures sunt inscrisi in listele electorale permanente 429.011 alegatori cu drept de vot. Dintre acestia, peste 370.000 de alegatori cu drept de vot sunt posesori de carte de identitate”, a spus reprezentantul Guvernului in teritoriu, Sorin Rednic.
De la buletinele de vot pana la stampilele de control si stampilele cu inscriptia ”Votat”, materialele necesare la referendum au fost puse sub cheie pana sa aiba loc consultarea nationala cu privire la demiterea din functia de presedinte a lui Traian Basescu.
”Judetul Maramures a primit materialele necesare desfasurarii procesului electoral. Au fost aduse de la Bucuresti si depozitate, in spatiu asigurat cu paza militarizata si camere video, 471.912 buletine de vot – numar care include si procentul suplimentar de legislatia in vigoare, adica 10% -, 397 stampile de control, 1985 stampile cu inscriptia «Votat» si 471.912 timbre autocolante”, a mai spus prefectul.
Pentru referendum, in Maramures s-au cheltuit 330.000 de lei. La alegerile locale din 10 iunie, suma alocata a fost de aproape 600.000 de lei, in conditiile in care si numarul buletinelor de vot a fost mult mai mare.
Totodata, reprezentantul Guvernului in teritoriu a mai aratat ca in Maramures au fost constituite toate consiliile locale, din cei 978 de consilieri locali declarati alesi, fiind validati la sedintele de constituire un numar de 964 consilier. La Consiliul Judetean Maramures au fost validati 33 din cei 34 de alesi judeteni, cel ramas pe dinafara fiind Vasile Timis de la PDL.
O parte din consilierii locali care nu au fost validati la sedintele de constituire s-au adresat instantei de judecata, fiind procese pe rolul instantei de judecata ca urmare a sesizarilor facute de alesi din Borsa, Baia Sprie, Bogdan Voda, Cupseni, Rozavlea.
Sursa: Camelia Tocaci