Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a respins, miercuri, ca fiind neintemeiata contestatia PRM privind decretul emis de seful statului de organizare a referendumului pentru introducerea votului uninominal.
In urma deciziei, referendumul pe tema votului uninominal va putea fi organizat odata cu alegerile europarlamentare, in data de 25 noiembrie. Hotararea este definitiva, urmand ca sa fie publicata in Monitorul Oficial, informeaza Rompres.
In 24 octombrie, presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a anuntat ca va ataca la CCR decretul prezidential de organizare a referendumului, intrucat il considera ilegal, ”sfidand Legea nr. 3/2000”, prin neprecizarea unei date precise, ci a unui termen, situatie in care toate procedurile scrutinului pot sa fie desincronizate.
Liderul PRM a afirmat ca ”votul uninominal este o prostie” si reitereaza pozitia PRM de respingere a unui astfel de sistem electoral, adaugand ca votul in circumscriptii uninominale ar facilita intrarea in Parlament a ”bisnitarilor si mafiotilor”.
De asemenea, Vadim a mentionat ca fixarea datei referendumului in aceeasi zi cu alegerile europarlamentare, ”o smecherie a lui Traian Basescu”, ar avea drept scop incercarea de a se frauda alegerile in favoarea PD.
Romanii sunt chemati sa raspunda prin ”da” sau ”nu” la intrebarea: ”Sunteti de acord ca, incepand cu primele alegeri care vor fi organizate pentru Parlamentul Romaniei, toti deputatii si senatorii sa fie alesi in circumscriptii uninominale, in baza unui scrutin majoritar in doua tururi?”
Sursa: Ioana Osan