Sportul baimarean va fi reorganizat din temelii. Aceasta este dorinta primarului Catalin Chereches, care va propune in aceasta saptamana Consiliului Local infiintarea unui club de drept public, Club Sportiv Minaur Baia Mare. Acesta ar urma sa aiba sectii pentru toate ramurile sportive care au generat performanta si au adus prestigiu municipiului Baia Mare, incepand de la handbal, volei si baschet, pana la inot, box, popice si caiac-canoe.
Constituirea acestui club sportiv are la baza dorinta primarului baimarean de a dezvolta continuu acest domeniu, pe baza unor principii clare, care sa respecte in cel mai riguros mod, toate legile in vigoare.
“Tot ceea ce am facut, am facut pentru municipiul Baia Mare si pentru imaginea municipiului si a Romaniei. De acum, intr-un mod foarte hotarat si coerent, va trebui sa restructuram organizarea sportului in acest oras. Mi-as dori si voi propune chiar miercuri Consiliului Local infiintarea unui club sportiv de drept public al municipiului Baia Mare, institutie a autoritatii locale, in subordinea Consiliului Local. O institutie care sa se ocupe de sport si care sa respecte toate rigorile administratiei publice locale si ale legii, tot ceea ce inseamna rigori legate de personal, de cheltuirea banului, achizitii si oportunitatea unor pasi in dezvoltarea sportului in municipiul Baia Mare”,a declarat Catalin Chereches.
Clubul Sportiv Minaur Baia Mare ar urma sa cuprinda sectii dintre cele mai diverse, incepand de la cea traditionala de handbal, si pana la cele destinate sporturilor individuale, precum judo, atletism, tir sau orientare turistica.
“Acest club se va putea numi chiar Club Sportiv Minaur Baia Mare. Va avea sectie de handbal, cu cele doua echipe, sectie de baschet, de volei, de lupte, popice, judo, atletism, box, caiac-canoe, orientare turistica, inot, tir si sectie de fotbal, desi aici exista cateva reglementari ale federatiei pe care vom vedea cum le vom putea aborda, in raport si cu finantarea privata. In Liga 1, 50% din finantare trebuie sa vina din mediul privat si vom vedea, legal, cum se vor putea aseza aceste lucruri. In acest fel, dorinta noastra este ca noul club sa preia palmaresul celor doua cluburi, Minaur si HCM, sa il organizam dupa toate rigorile, sa aducem oameni profesionisti pe fiecare sectie in parte, care sa genereze performanta si, bineinteles, acest club va gestiona si bazele sportive, in momentul in care Guvernul Romaniei va finaliza si va adopta hotararea pentru transferul bazelor sportive”, a adaugat Catalin Chereches.
Primarul i-a felicitat pe toti sportivii baimareni pentru excelentele performante obtinute in acest sezon competitional, in care, atat la sporturile de echipa, cat si la cele individuale, reprezentantii Baii Mari au urcat pana pe cele mai inalte trepte ale podiumului.
“Vreau sa le multumesc tuturor echipelor si tuturor sportivilor care s-au implicat in acest sezon competitional in a obtine performanta. Ei au generat foarte multe satisfactii municipiului nostru, au generat emotii si bucurii pentru baimareni, au generat pentru Romania de foarte multe ori, o imagine mult mai buna. Vreau sa multumesc atat echipei de rugby, cat si celei de volei, echipelor de handbal, feminin si masculin.
Este un moment important pentru municipiul Baia Mare, un moment in care, nu intamplator, am ajuns sa obtinem un palmares important in intervalul scurt al unui an competitional. Mi-as dori foarte mult ca cele doua echipe de handbal, Minaur si HCM sa obtina atat Cupa cat si Campionatul, iar un pas este facut deja. Urmeaza al doilea si acesta ar putea fi un lucru unic pentru Romania”, a adaugat Catalin Chereches.
Dezvoltarea sportului baimarean implica, odata cu promovarea echipei FCM Baia Mare in Liga a 2-a, si o finantare mai consistenta a fotbalului. Planurile sunt indraznete, iar Catalin Chereches a vorbit de o promovare in Liga 1 in maximum doi ani, astfel incat si la acest nivel Baia Mare sa revina pe prima scena a Romaniei.
“Astazi imi doresc foarte mult ca aceasta echipa si acest club sa fie sustinut mult mai consistent de catre Municipiul Baia Mare si vom lansa Consiliului Local invitatia sa faca acest lucru la urmatoarea rectificare, gandindu-ne si la conditiile pe care ni le impune federatia pentru a juca in Divizia B, dar si la ceea ce inseamna consolidarea unei echipe pentru a promova in Liga 1. Pentru ca, dupa cum ma stiti, nu imi plac lucrurile mediocre. Nu facem fotbal doar pentru a pasa mingea intre noi in curtea scolii. Facem acest lucru pentru a genera, asa cum am facut si la handbal, emotie si bucurie pentru comunitatea baimareana”, a adaugat Catalin Chereches.
Catalin Chereches a vorbit si despre performanta echipelor de handbal din Liga Nationala, Minaur si HCM Baia Mare, care in aceste zile lupta pentru cucerirea titlului de campioane nationale, performanta unica in istoria sportului romanesc.
“Saptamana aceasta este un moment important, istoric pentru sportul baimarean, dar chiar si pentru sportul romanesc. Un oras de provincie, asa cum le place bucurestenilor sa spuna, are toate sansele sa castige tot, si la fete si la baieti. Un oras modest, un oras de provincie, dar un oras la care, daca te uiti de la departare, descoperi ceva maret. Le felicit pe fete, ii felicit pe baieti, pentru fiecare meci, pentru fiecare secunda pe care ai dedicat-o baimarenilor. De multe ori a fost foarte dificil sa faca fata presiunii publicului, presiunii conducerii, care, toti, isi doreau rezultate. Dar sportul nu e mereu matematica. Este o chestiune legata de inspiratie, de sanatate, de moment”, a declarat Catalin Chereches.
Sursa: Tania Purcaru