Armata ucraineana a facut cunoscut luni ca nu va putea incepe sa-si retraga armamentul greu de pe linia frontului din estul tarii in conditiile in care separatistii prorusi nu si-au oprit atacurile impotriva pozitiilor armatei in pofida acordului de incetare a focului semnat la Minsk, relateaza Reuters.
La sfarsitul saptamanii trecute, rebelii si armata ucraineana au afirmat ca au ajuns la un acord pentru a incepe procesul de retragere a armelor, in conformitate cu armistitiul intrat in vigoare la 15 februarie, noteaza sursa citata.
Violentele s-au redus in mod semnificativ in ultimele zile, insa rebelii au atacat de doua ori trupele guvernamentale in cursul noptii, a afirmat purtatorul de cuvant al fortelor de la Kiev, Anatoli Stelmah.
‘Avand in vedere ca pozitiile militarilor ucraineni continua sa fie atacate, nu poate exista inca nicio discutie cu privire la retragerea armamentului’, a spus la randul sau purtatorul de cuvant al Statului Major al armatei ucrainene, Vladislav Seleznev, intr-un mesaj televizat.
Sursa: Agerpres