Un număr de 34 de români au fost expulzaţi din Regatul Unit, iar aceștia au ajuns joi, 04 februarie 2021, cu un zbor charter, pe Aeroportul Otopeni.
„Persoanele în cauză nu au fost expulzate ca urmare a unor proceduri judiciare, precum transferul de persoane condamnate, pentru a finaliza pedepsele pe teritoriul României sau extrădarea unor persoane urmărite de autorităţile române”, a informat un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit IGPR, autorităţile din UK au organizat un zbor charter pentru transportul celor 34 de cetăţeni români expulzaţi, conform legislaţiei proprii în materia imigrării.
„Având în vedere că cei în cauză vin din Marea Britanie, stat care se află pe lista ţărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică vor efectua triajul epidemiologic şi vor lua măsurile prevăzute de lege”, se mai arată în comunicat.