Ministerele Sanatatii si Educatiei pregatesc un ordin comun care va stabili ca scolile si gradinitele nu vor mai solicita analize bacteriologice pentru intrarea copiilor in colectivitate, ci doar adeverinta de la medicul de familie, a declarat miercuri secretarul de stat Dorel Sandesc.
„Pregatim un ordin comun al Ministerului Sanatatii si Ministerului Educatiei pentru a prezenta explicit conditiile medicale necesare inscrierii copiilor in unitatile de invatamant, la inceputul anului scolar. Incepand din anul scolar 2015-2016, elevii vor prezenta o adeverinta de la medicul de familie prin care se atesta faptul ca respectivul copil sau elev este clinic sanatos si nu sufera de o boala contagioasa”, a spus Dorel Sandesc.
Secretarul de stat din Ministerul Sanatatii a precizat ca, de fapt, nici actualele reglementari nu obligau la efectuarea exudatului faringian sau al coproculturii, insa, intr-un vechi obicei, care dateaza de multi ani in urma, multe unitati de invatamant mai solicita, obligatoriu, prezentarea acestor analize bacteriologice.
In cazul in care medicul de familie considera necesara realizarea acestor analize, intrucat suspecteaza o anumita boala, cu certitudine acesta va trimite copilul sa faca analizele bacteorologice, dupa care va putea elibera avizul medical pentru intrarea in colectivitate, a adaugat Sandesc.
Sursa: Mediafax