Vezi VIDEO
Statisticienii maramureseni au semnalat faptul ca, odata cu aparitia crizei economice, judetul se confrunta cu o scadere demografica fara precedent, in perioada de dupa 1989. In doar trei ani, populatia Maramuresului a scazut cu peste 2.500 de persoane, ajungand la nivelul anului 2002. In luna octombrie, dupa recensamantul populatiei, care se desfasoara simultan in toate tarile Uniunii Europene, se va putea preciza si cati maramureseni sunt rezidenti in statele comunitare.
In ultimii trei ani, populatia Maramuresului a scazut cu 2.518 persoane, ajungand la nivelul la care era in anul 2002. Daca pana acum regresul demografic era pus pe seama migratiei fortei de munca in tarile din vestul Uniunii Europene, in prezent numarul tot mai mic de maramureseni are ca si cauza sporul natural negativ, adica decesele sunt mai numeroase decat nasterile.
„Populatia totala a judetului este in continua scadere. In anul 2007, am avut 513.000 de persoane in Maramures, apoi numarul scade la 511.828 in 2008, la 511.311 in 2009, la 510.482 in 2010”, a declarat directorul Directiei de Statistica Maramures, Vasile Pop.
De asemenea, conform statisticii demografice a judetului, numarul deceselor este in continua crestere, rata mortalitatii la mia de locuitori fiind de 10,3 in 2008, 10,7 in 2009 si 11 in 2010. In schimb, de trei ani, rata natalitatii este intr-un regres ingrijorator.
„Indicii demografici sunt exact cum nu trebuie sa fie. Daca am avut o rata a natalitatii in 2008 de 10,7 nascuti vii la 1.000 de locuitori, in 2009 scade la 10,3 si in 2010 la 9,8. Deci numarul de nascuti vii in continua scadere. Nu intr-un an, ci in serie!”- a mai mentionat directorul Directiei de Statistica Maramures.
Statisticienii maramureseni spun ca fenomenele demografice negative din judet sunt afectate in principal de scaderea nivelului de trai si de lipsa perspectivelor pe piata locala a muncii.
Sursa: Catalin Vischi