† Cardinal LUCIAN prin harul si mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop si Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia si Fagaras, Arhiepiscop major al Bisericii Romane Unita cu Roma, Greco-Catolica, in deplina comuniune de credinta cu Sfantul Scaun Apostolic al Romei. Onoratului cler impreuna slujitor, cuviosilor calugari si calugarite, iubitilor credinciosi greco-catolici si tuturor crestinilor iubitori de Dumnezeu.
Iubiti credinciosi,
Iata-ne iarasi de Craciun in postura de pelerini, dimpreuna cu magii, pe drumul care duce spre ieslea binecuvantata de la Viflaim, unde Dumnezeu se face Prunc. Ducem cu noi povara existentei, grijile, temerile, toata saracia firii noastre expusa la incercarile presarate pe drumul vietii. Sa nu uitam insa ca bucuria este Taina Craciunului si ea provine de la prezenta Celui care ne ofera mantuirea prin credinta. Dar pentru a I ne inchina trebuie mai intai sa-L recunoastem. Impletirea dintre stiinta si lipsa de intelegere apare in atitudinile lui Irod, ale mai marilor preoti si carturarilor, care stiu cu precizie unde ar trebui sa se nasca Mesia, dar nu L-au putut recunoaste.
Taina Nasterii exprima pentru Magi bucuria netarmurita la aparitia stelei, care-i trimite in lume spre a-L afla pe Imparatul cel mare. Inspira?i de acel extraordinar fenomen astronomic, caruia ei i-au asociat nasterea unei mari personalitati, magii au avut parte fara sa vrea de o veritabila introducere in Taina Domnului. Ajungand la Betleem, straini de legea iudaica au cunoscut teologia felului umil al lui Dumnezeu de a-si conduce creaturile spre lumina si mantuire si s-au putut inchina Soarelui dreptatii. Cate evenimente in viata umanitatii, scrise de rosturi aparent trecatoare sau nesemnificative, nu le-a folosit Domnul in intelepciunea Sa nemarginita spre a oferi lumina!
Dragi credinciosi,
Vorbim tot mai greu despre speranta fiindca febra viitorului ne inspira multa temere. Or, speranta trebuie sa ne gaseasca doritori de a patrunde ceva din Taina lui Dumnezeu fiindca provine din viata cu Cristos. ‘Ne laudam intru nadejdea maririi Lui, si nu numai atat, ci ne laudam si in suferinte, bine stiind ca suferinta aduce rabdare. Si rabdarea incercare si incercarea nadejde’. Iata de ce Isus, de la Viflaim incoace, ne invita sa asezam fundamentul credintei in acel loc tainic unde Dumnezeu este totul in toate. Sa putem contempla chipul Sau cel adevarat si sa ne schimbam viata privind-o de acum inainte prin ochii Lui.
Pe scena lumii puternicele lumini artificiale ne concentreaza vederea trupului pe o realitate, nu de putine ori, trecatoare si inselatoare. Stim din experienta ca ceea ce se afla in afara luminii unui reflector puternic nu mai poate fi vazut sau ramane intr-o penumbra nedefinita, unde nu se mai distinge niciodata albul de negru. E imaginea potrivita pentru caderile noastre care, in scurt timp, ne pot conduce spre robie – facandu-ne sa vedem exclusiv obiectul pasionant care ne va putea oricand inlantui intr-o patima anume.
Daca luminile timpului nostru sunt inselatoare, Lumina lui Isus este in schimb calma si interioara. Ea daruieste sens vietii omului prin spiritul cu care traieste. Candoarea Craciunului, scenele pastoresti luminate de corurile ingeresti, exprima – dincolo de bucuria celor care primesc vestea nasterii Imparatului lui Israel – nebanuitele cai ale Domnului. Dar ne mai pun toate aceste lucruri pe ganduri? Nu sunt, oare, luminile vremurilor noastre prea puternice pentru a mai vedea, deoparte, chipul neajutorat si discret al Pruncului Dumnezeu?
Timpul de profunda criza morala si saracire pe care il traim ne pune in situatia de a revedea insusi felul cum ne raportam fata de Dumnezeu. Domnul facut Prunc, intrand in istoria noastra ruinata de atata prezumptie, ura si dispret, nu asista, cum am crede, cu indiferenta implacabila mersul istoriei, ci se face partas de pacatele noastre care-L vor zdrobi in Vinerea mare. El coboara de Craciun din Sfintenia Sfintei Treimi, cutremuratoare chemare doar pentru cei ce aleg voit pacatul si umbra. De aceea a vorbi despre Imparatia Pruncului, descrisa de discretie, simplitate si revolutii exclusiv interioare, ne creeaza astazi atatea probleme! Cand multi dintre noi stau cu mana pe inima, asteptand sfarsitul lunii pentru a face fa?a cheltuielilor, cum sa mai poata avea ceva de spus spiritul triumfalist si prosper pe care l-am imaginat in trecut, confundand-l exclusiv cu civilizatia si emanciparea in defavoarea credintei?
Dragii mei,
Taina Craciunului ne ofera ocazia unui serios examen de constiinta. Dumnezeu se lasa expus in fiecare epoca intre adevarul realitatii Sale – pe care preferam sa nu o patrundem – si ceea ce ne imaginam noi despre El, plamadind un dumnezeu dupa chipul, asemanarea si asteptarile noastre! ‘Cum stau lucrurile in existenta crestina cu privire la asteptarea intoarcerii Domnului?’ – se intreaba pe drept cuvant Sfantul Parinte Papa Benedict al XVI-lea in cartea sa despre Isus, spunandu-ne ca asteptarea noastra, tematoare si lipsita de bucurie, a intoarcerii Lui – fiindca nu credem decat vietii acesteia trecatoare – ar trebui sa se asemene, de fapt, cu rugaciunea celui indragostit ‘care, in cetatea asediata, este apasat de toate amenintarile si ororile distrugerii si nu poate decat sa astepte venirea Celui iubit care are puterea de a curma asediul si a aduce mantuirea. Este strigatul plin de speranta care tanjeste dupa apropierea lui Isus, intr-o situatie de primejdie in care numai El poate sa dea ajutor’.
In scena de la Viflaim contemplam maretia cerului deschis peste adapostul sarac al colibei pastoresti de la marginea satului, unde Familia sfanta este constransa sa poposeasca. Pamantul poate deveni acolo cer, iar Fecioara scaun de heruvimi, tot asa cum si in asezamantul saracacios al oricarui suflet se reintoarce splendoarea cereasca a iertarii pacatelor prin spovada. Iertarea, cel mai frumos dar pe care ni-l face Principele pacii, se reinnoieste in noaptea istoriei din hotararea cu care continuam sa reinnoim in noi atmosfera interioara a ieslei Betleemului.
Iertarea poarta pacea, redand normalitate omeniei, care pare azi tot mai rara. Rostul pacii este de a aduce prezenta lui Dumnezeu in lume prin bunavointa oamenilor. Normalitatea, discreditata atat de mult de patimile lumesti, nu e chiar asa de greu de gasit daca recunoastem naturaletea firii si a vietii. Ceea ce e normal – ne spune Dumnezeu – se afla la locul sau in creatie, adica isi continua rostul creator si datator de viata. Iar atunci pacea singura va zidi bogatia darurilor ceresti din saraca noastra lume in primul rand de la recunoasterea Binelui, clipa de clipa. Pruncul ceresc, nascut in istoria noastra concreta, ramane Dumnezeul Creator si Atotstiitor, iar pacea primita de la El poate schimba lumea daca ne schimba mai intai inimile.
Iubiti credinciosi si dragi preoti,
Suntem intr-un an dedicat Credintei si ne indreptam iarasi, de Nasterea Domnului, gandul inimii spre comoara sufleteasca a generatiilor care au suferit pentru credinta lor. Nu in sensul de a cultiva la nesfarsit nemultumirea fata de nedreptate, ci de a contempla importanta pe care oamenii acestia au dat-o crezului in viata lor de zi cu zi. Fara acest legamant interior, fratii nostri, imperfecti ca si noi, n-au putut trai. N-au rezistat cu siguranta pentru a primi elogiile noastre post-mortem, ci pentru ca viata lor a fost credinta in Dumnezeu.
In acest sens, in fata nevinovatiei si neputintei Pruncului, sa contemplam intr-o noua lumina taria credintei din har a martirilor nostri. Spre a recunoaste adevaratul tezaur sufletesc si a renunta la resentimentele care ne ruineaza sufletul, exaltandu-ne doar vanitatile istorice. ‘Martiriul nu este o isprava eroica, ci harul de a putea suferi pentru Isus – spune Sfantul Parinte Papa, vorbind apoi despre sfantul Petru ca ‘trebuie sa se dezlipeasca de eroismul propriilor actiuni si sa invete umilinta ucenicului. Vointa sa de a se lupta, eroismul sau se termina in tagaduire… eroismul sau s-a prabusit intr-o forma meschina de tactica. Trebuie sa invete sa-si astepte ceasul; trebuie sa invete asteptarea, perseverenta. Trebuie sa invete calea urmarii pentru ca apoi, la ceasul sau, sa fie dus acolo unde nu vrea (Ioan 21, 18) si sa primeasca harul martiriului’.
Si azi putem avea parte de mucenicie in lumea tot mai ostila fa?a de Cristos. Om al durerilor si al nevinovatiei calcate in picioare de pacatele omului, Isus continua sa ne reaminteasca iubirea Tatalui pentru noi, alegand voit acest drum care nu ingenuncheaza constiintele, ci le elibereaza prin intruparea Sa, scriind o existenta umana ca si a noastra. De la strigatele copilului cu care Isi anunta venirea in lume, de la dependenta de grija unei mame, la greul si lungul curs al cresterii vietii presarate de dureri si moarte. Numai prin smerenia sa Pruncul ceresc ne poate invata sa asteptam ceasul Lui, sa-l cunoastem fara a cadea in indiferenta, prin invatarea pretului umilintei si al perseverentei lucrului bun si simplu, facut din inima, dar mai ales fara interese meschine.
Iubiti fii sufletesti,
Inainte de a Va adresa parintestile urari ale Craciunului, as dori sa va amintesc ca sarbatoarea Nasterii ne aduce totodata si plinirea drumului de credinta al Maicii Preacurate. Sarbatorile care ii celebreaza momentele vietii pe parcursul anului liturgic sunt marturisite de Biserica ca ‘inainte vestiri’ sau ‘inceputuri’ ale bunavointei lui Dumnezeu. E foarte important, dragii mei, sa intelegem de ce avem nevoie de prezenta Maicii Preacurate pentru a-L recunoaste pe Isus la ieslea Viflaimului. Prin femeia aleasa din veac, ‘taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta’ se arata lumii in coborarea din trupul Maicii, iar daca Hristos a venit spre noi prin ascultarea Ei feciorelnica, putem ajunge sigur la Inima Domnului prin Maria. Oricand si oriunde.
Dimpreuna cu Preasfintiile Lor Episcopii Mihai si Claudiu, Va spun Sarbatori sfinte, cu haruri imbelsugate si deplina incredintare in voia Cerului pentru anul 2013, care vine!
Sa puteti afla langa Preasfanta Fecioara, dincolo de luminile inselatoare ale acestei lumi, candoarea si nevinovatia lui Isus! Sa puteti gusta chipul cel nezidit de mana omeneasca a ajutorului sau izvorat din asumarea slabiciunii noastre! Sa recunoasteti ca rabdarea Inimii Domnului este semnul indurarii Sale pentru a ne converti cat mai grabnic. Sa cerem de la El darul intoarcerii lumii si bucuria de a fi in casa Parintelui ceresc prin Inima nepatata a Maicii Sfinte.
Cu arhieresti binecuvantari,
† Cardinal LUCIAN
Arhiepiscop Major
Sursa: † Cardinal LUCIAN, Arhiepiscop Major
– Servicii de creare site web
