Mai multi copii au fost implicati in activitati duhovnicesti la Biserica „Sfantul Iosif Marturisitorul” din Baia Mare. Actiunile fac parte din concursul national de proiecte duhovnicesti, “Sfanta Euharistie – lumina vietii crestine”, derulat de Patriarhia Romana in “Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii si Sfintei Impartasanii)” si “Anul comemorativ al Sfintilor Martiri Brancoveni”.
Un numar de 19 copii din grupa de cateheza de la Parohia „Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul” din Baia Mare au petrecut zile duhovnicesti de neuitat. Micutii, din care unii fac parte din familii monoparentale, unde lipsa unui parinte din viata lor inseamna foarte mult, familii cu o situatie sociala precara, dar care nu au uitat sa le insufle copiilor iubirea fata de Dumnezeu, si fata de semeni au fost implicati in actiuni speciale.
Acestia au avut ocazia sa afle mai multe informatii despre semnificatia postului, despre Taina Sfintei Euharistii si despre Taina Spovedaniei. De asemenea copiii si-au demonstrat indemanarea si in prepararea unei retete de post, insa au invatat si sa bata Toaca.
In intalnirile desfasurate, participantii la proiect au avut ocazia sa se cunoasca mai bine in drumul lor catre Dumnezeu, sa-si puna intrebari, sa invete si sa se implice activ in sprijinirea comunitatii din care fac parte. Dintre momentele care i-au impresionat pe copii un loc aparte a fost implicarea lor in pregatirea mesei pentru persoanele nevoiase.
„Munca in echipa, conversatia, jocul de rol, medicul… sufletesc, postul vazut ca o drumetie, pregatirea pentru Spovedanie si impartasanie, toaca, pregatirea unei retete de post au fost doar cateva dintre momentele care le-au adus celor mici bucuria unei noi intalniri cu autenticitatea copilariei si a curatiei sufletesti”, au aratat coordonatorii proiectului.
Parinti, profesori, preoti si voluntari au trait alaturi de cei mici bucuria comuniunii cu Dumnezeu si cu semenii. „Din punctul meu de vedere, mi se par foarte utile astfel de activitati. Ideea de a sta copiii la Biserica, de a discuta cu parintele, de a face mancare e extraordinara. Eu sunt chiar foarte bucuroasa si daca s-ar gasi un program, eu cu drag o mai las pe Maria”, a aratat una dintre mamici, Zamfira.
Din echipa de implementare a proiectului fac parte: preotul Gheorghe Man de la Parohia „Sfantul Iosif Marturisitorul”, profesorul de religie, Dumitru Lupsa si voluntarii Ana Gaborean si Ioana Sandor.
Actiunile fac parte din concursul national de proiecte duhovnicesti, “Sfanta Euharistie – lumina vietii crestine”. Concursul se adreseaza copiilor, preotilor si profesorilor de religie implicati in programul catehetic “Hristos imparatasit copiilor” si are ca scop cultivarea dragostei fata de Biserica si Sfanta Liturghis, dar si educarea copiilor in sensul respectarii valorilor traditionale si a afirmarii propriei identitati religioase. Proiectele vor fi evaluate la nivel de protopopiate in perioada 1-15 aprilie. Dupa aceasta etapa va urma desemnarea celor mai bune trei proiecte la nivel eparhial, acestea urmand sa fie premiate intr-un cadru festiv pana in 5 mai.
Sursa: Camelia Tocaci