Cea mai importanta sarbatoare a iudaismului, Yom Kippur, coincide, pentru prima data in ultimii 33 de ani, cu sarbatoarea musulmana a sacrificiului, Eid Al Adha, fapt pentru care politia este in alerta, de teama unor confruntari in orasele israeliene in care convietuiesc evrei si arabi, scrie vineri ziarul spaniol „El Mundo”.
Conform religiei lor, in aceasta zi, evreii se roaga pentru iertarea pacatelor, tin post, nu au voie sa fumeze si sa conduca masina, in timp ce musulmanii petrec zgomotos cu mese imbelsugate, defilari pe strada si focuri de artificii cu ocazia implinirii a 70 de zile de la „Eid Al Fitr”, sfarsitul Ramadanului. Evreii se reculeg in case si sinagogi, iar vecinii lor arabi se roaga in moschei si, totodata, ies in parcuri si magazine pentru a marca „Sarbatoarea sacrificiului”, in cursul careia traditia cere sa se taie un miel.
Pentru a evita tulburari intre cele doua comunitati sau provocari care ar putea degenera in conflicte, efective sporite de politie vor fi desfasurate vineri seara si in cursul zilei de sambata in special in Ierusalim, Haifa si Akko. Incidentele de acest gen nu au lipsit in trecut. De exemplu, in urma cu sase ani, un sofer arab a intrat cu masina intr-un cartier evreiesc in care circulatia era intrerupta, fapt care a dus la violente si atacuri reciproce intre evrei si musulmani.
Cea mai ampla prezenta a politiei — de patru ori mai mare decat de obicei — se va inregistra in Ierusalim, oras in care tensiunile interreligioase au crescut in ultimele luni. Sambata, in orasul sfant, evreii se vor ruga la Zidul Plangerii, intr-o zi cu totul speciala, in care Yom Kippur (Ziua Ispasirii) coincide cu Shabatul. Exact in acelasi timp, numerosi credinciosi musulmani se vor intalni pe Esplanada Moscheilor (loc numit Muntele Templului de catre evrei).
Totodata, autoritatile au lansat apeluri la calm. „Avem responsabilitatea destinului nostru, a zilei noastre de maine si a comunitatilor noastre. Nu suntem dispusi sa cedam toate acestea in fata violentei”, a declarat presedintele Israelului, Reuven Rivlin, care a efectuat o vizita in localitatea araba Kfar Yasif cu prilejul „Sarbatorii sacrificiului”.
Sursa: Agerpres