In urma cu 33 de ani, un cutremur produs in zona Vrancea a distrus mare parte din Capitala. S-au naruit imobile care au facut istorie in perioada interbelica (hotelul Scala si Biserica Ienei) si au luat drumul nefiintei personalitati marcante (Toma Caragiu, Doina Badea sau Alexandru Ivasiuc)… Acum, in 2010, dupa sinistrele din Haiti si Chile, revine in actualitate intrebarea: cum ar resimti Maramuresul un seism de proportii?
4 martie 1977. Cateva secunde au fost de ajuns pentru a duce in istorie sute de oameni si obiective istorice, naruite pentru totdeauna. Momentul in care romanii se destindeau la un film bulgaresc de succes a devenit cosmarul unei generatii. Clipele de groaza au transformat 4 martie intr-una din cele mai negre zile din istoria recenta a Romaniei.
4 martie 2010. Au trecut cateva zile de cand comunitatea romaneasca din Chile a (re)trait groaza mortii, in urma unui nou seism devastator. Cei de acasa au fost pusi in imposibilitatea de a comunica cu rudele si prietenii din America de Sud. Retele telefonice puse la pamant, infrastructura stradala daramata si mii de morti… Acesta e bilantul sinistrului.
In Maramures, autoritatile ne linistesc de fiecare data cand ne aducem aminte ca suntem, totusi, muritori si ne spun ca in judet nu exista riscul producerii unui seism de proportii. Concluzia e optimista: cladirile ar rezista, maramuresenii la fel.
“In judetul nostru, nu exista sistemul de buline rosii. Nici nu avem cladiri care s-ar putea prabusi, intrucat nu ne incadram in zona de risc seismic gradul 1 sau 2. Cifrele spun ca ne aflam intr-una dintre cele mai bune zone din Romania din acest punct de vedere. Suntem aparati”, da asigurari Arpad Virag, seful Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC) Maramures.
Potrivit sefului ISC Maramures, cutremurul produs la granita dintre Ungaria si Ucraina, care “a unduit” Maramuresul in urma cu aproximativ trei ani nu a constituit o sursa de panica.
Virag spune ca s-au efectuat expertize, controale, inspectii, pentru determinarea imobilelor care ar putea ceda in cazul unui soc puternic. Pe lista oficialilor de la ISC Maramures se numara Centrul Vechi din Sighetu Marmatiei, Barajul Firiza, dar si cateva cladiri din Centrul Vechi al Baii Mari, respectiv Casa Elisabeta, Casa Iancu de Hunedoara si imobilele din apropierea Scolii de Muzica “Liviu Borlan”. La fel, Scoala pentru Persoane cu Deficiente, de pe Podul Viilor.
Acestea, insa, nu au fost expertizate pentru a fi aparate de vreun seism, ci pentru a intra in reabilitare. De asemenea, reprezentantii ISC au controale tematice, in colaborare cu ISU Maramures sau Apele Romane, pentru prevenirea pericolelor, a mai mentionat seful Inspectoratului de Stat in Constructii Maramures.
Sursa: Catalin Tineghe