Remember. În urmă cu 36 de ani, alpinistul român Constantin Lăcătușu se agăța de Vârful Everest

Pe data de 17 mai 1995, alpinistul român Constantin Lăcătușu reușea performanța de a se ,,agăța” de cel mai înalt vârf al lumii, Everest, urcând pe ,,Acoperișul lumii” la altitudinea de 8848 de metri, după alte două încercări. Alpinistul român s-a născut pe data de 21 februarie 1961 și a început să practice alpinismul încă din pragul facultății, mai exact în anul 1981. Prima sa expediție cu ajutorul Federației Române de Alpinism a avut loc pe vârful Elbrus, din Munții Caucaz, urmând la scurt timp alte expediții, iar prima sa performanță a fost stabilită în anul 1992, atunci când reușea să ajungă pe Vârful Broad Peak (8047 m), din Munții Himalaya. Anii ce urmau să vină de la această performanță i-au asigurat lui Constantin Lăcătușu locul de top în ierarhia românească de alpinism, fiind pe departe cel mai bun alpinist român.

Într-o postare pe Facebook, alpinistul român detaliază performanța obținută: Zi importanta pentru mine. S-a intamplat sa fie la fel si pentru alpinismul romanesc, fiindca atunci, adica exact acum 20 DE ANI, tricolorul a ajuns pentru prima data pe cel mai inalt varf al Terrei, EVEREST, 8850m.
In acea zi au mai urcat alti 5 alpinisti, niciun serpas, pe ruta nordica, dinspre Tibet. Printre cei victoriosi s-a numarat si kazahul Anatoli Bukreev, unul din cei mai mari alpinisti de altitudine din intreaga istorie a alpinismului (disparut intr-o avalansa pe Annapurna). Am mers umar la umar cu el pana dupa First Step, Mushroom Rocks (8550m), unde m-am oprit pentru mai mult de jumatate de ora pentru a-l convinge pe singurul serpas care ne insotea, Chuldim Temba, sa ajute un alpinist epuizat sa coboare spre tabara de baza avansata. Toni, un american, supravietuise unei nopti de groaza la peste 8500m altitudine. Rezistase ca prin miracol dar acum avea nevoie de ajutor. Nu era din expeditia noastra, dar pe atunci inca mai exista fair-play, chiar si la acea altitudine ametitoare. Cu un an inainte renuntasem la varf pentru a asista la coborare un alpinist neo-zeelandez aflat in situatie critica, dupa ce, cu o zi inainte, oprisem din caderea fatala un alt alpinist, canadian.(…)In primul rand la cei fara de care nu as fi ajuns acolo. In 94-95, ar fi fost imposibil sa pot pleca in 2 expeditii costisitoare pe Everest fara sprijinul total al unui italian -Luigi Bodo – si al echipei RIFIL din Savinesti pe care acesta o conduce cu aceeasi pasiune si eficienta ca atunci cand l-am cunoscut, in 1992, cand am fost parteneri la primul succes din Himalaya. RIFIL este prima firma joint-venture (romano-italiana) din Europa de Est, de dupa razboi (1972). Acestor oameni le datorez extrem de mult si ma consider foarte norocos ca destinul ne-a adus impreuna. Multumesc, RIFIL !
Apoi, ma gandesc la cei care sufera acum in Nepal, fara adapost, fara hrana, loviti de forta teribila a unui dusman nevazut. Sunt alaturi de acea tara, binecuvantata cu cei mai semeti munti ai lumii, fiindca zeii Himalayei mi-au ingaduit de multe ori sa urc in imparatia lor. Efectele recentelor cutremure catastrofale nu pot fi compensate doar prin eforturile locale, ale celor deja loviti. Nepalul este una din cele mai sarace tari ale lumii (dupa PIB). Are o infrastructura minimala pentru transport, sanatate, educatie, turism realizata in mare parte cu sprijin extern. De acest ajutor extern este nevoie mai ales acum. Vom initia in perioada urmatoare o campanie pentru constituirea unui buget destinat unui obiectiv punctual, reconstructia unei scoli distruse de cutremur, undeva intr-un sat de la poalele Himalayei. Sper sa putem colabora in acest demers, detalii in curand, pe FB.