Potrivit unui comunicat transmis Agerpres de Administratia Prezidentiala, principalele subiecte de pe agenda vizeaza problematica economica, evolutiile din vecinatatea sudica a Uniunii Europene si evenimentele din Japonia. sefii de stat si de guvern vor adopta un pachet global de masuri pentru consolidarea guvernarii economice in Uniune si a stabilitatii zonei euro, precizeaza comunicatul. Printre elementele principale ale pachetului economic se numara adoptarea deciziei privind instituirea mecanismului financiar european de stabilitate si initiativa privind instituirea Pactului pentru euro, in vederea cresterii competitivitatii UE.
in ceea ce priveste vecinatatea sudica a Uniunii, Consiliul European va discuta, potrivit comunicatului de presa, masurile concrete de sprijin pentru statele din regiune. De asemenea, sefii de stat si de guvern vor aborda impactul evenimentelor din Japonia, in special cu privire la securitatea nucleara.
Totodata, in marja Consiliului European, presedintele Traian Basescu va participa la Summitul Partidului Popular European.
Sursa: Agerpres