Actorul de comedie Jon Stewart, celebru pentru satira acida la adresa politicienilor si a mass-media, va renunta in 2015 la rolul de gazda a „The Daily Show”, care parodiaza emisiunile de stiri, potrivit unui anuntfacut marti de vedeta TV, potrivit Reuters.
Jon Stewart, in varsta de 52 de ani, si-a anuntat retragerea, care va avea loc mai tarziu anul acesta, la finalul editiei de marti a emisiunii difuzate de televiziunea Comedy Central, in fata publicului din studio. Stewart, care prezinta „The Daily Show” din 1999, a declarat ca nu are niciun plan anume referitor la cariera sa in viitor, dar a multumit pentru oportunitatea de a fi gazda show-ului de televiziune.
„A fost un privilegiu extraordinar”, a spus Stewart, vizibil emotionat. „A fost onoarea vietii mele profesionale si va multumesc ca v-ati uitat, ca v-ati uitat din ura sau din orice alt motiv ati ales sa priviti emisiunea”, a mai spus vedeta americana.
Anuntul retragerii lui Stewart a venit dupa ce un alt nume important al televiziunii Comedy Central, fostul colaborator al „The Daily Show” Stephen Colbert, si-a anuntat incheierea emisiunii-vedeta si a renuntat la rolul de prezentator al emisiunii „The Colbert Report”. Colbert a parasit aceasta televiziune in luna decembrie, urmand sa il inlocuiasca pe David Letterman la carma emisiunii „The Late Show” difuzate de CBS.
Emisiunea „The Daily Show”, care este difuzata de la New York, in fiecare seara din timpul saptamanii, la ora locala 23.00, la televiziunea Comedy Central, detinuta de Viacom Inc., va continua, a anuntat compania, dar deocamdata nu a fost numit niciun inlocuitor pentru Stewart.
„Prin intermediul vocii si viziunii sale unice, «The Daily Show» a devenit un simbol cultural pentru milioane de fani si o platforma neegalata in ceea ce priveste comedia pe teme politice, iar aceasta va rezista ani de acum inainte”, a declarat Michele Ganeless, presedinte al Comedy Central.
Jon Stewart l-a inlocuit, in urma cu peste 15 ani, pe Craig Kilborn in rolul de gazda a acestei emisiuni, care a castigat mai multe premii Emmy si Peabody.
„17 ani este cea mai lunga perioada din viata mea in care am reusit sa am acelasi loc de munca, de fapt sunt 16 ani si cinci luni” a spus Stewart in emisiunea de marti. „Concluzia este ca sunt un angajat groaznic. Dar, in inima mea, stiu ca este timpul ca altcineva sa aiba oportunitatea asta” a adaugat vedeta TV, facand publicul sa isi manifeste dezaprobarea.
„The Daily Show” este urmarit, in medie, de peste un milion de telespectatori pe noapte, un public mult mai putin numeros decat cel al competitorilor de la celelalte retele de televiziune, dar Stewart a devenit disproportionat de influent in cultura si politica americana.
Atacurile sale la adresa politicienilor alesi sau care doresc sa candideze, la adresa jurnalistilor de televiziune si a altor persoane publice, mai ales din partea dreapta, conservatoare a spectrului politic, l-au transformat intr-o personalitate apreciata de stanga politica.
Nucleul bazei sale de fani este alcatuit din adulti tineri. Intr-un sondaj din 2004 realizat de Pew Research Center for the People and the Press, 21% dintre persoanele intervievate, cu varsta intre 18 si 29 de ani, au citat „The Daily Show” ca sursa de informatii din domeniul politic.
Jon Stewart a prezentat de doua ori gala de decernare a premiilor Oscar si a debutat ca regizor in 2014, cu filmul „Rosewater”. Cariera sa in lumea divertismentului a inceput la New York, unde a fost actor de stand-up comedy, iar in 1993 a adus satira sa la televiziune, gazduind emisiunea „The Jon Stewart Show” la MTV.
Emisiunea „The Daily Show” a fost o rampa de lansare pentru mai multe vedete. In afara de Stephen Colbert, printre acestea s-au numarat si Steve Carell si John Oliver.
Sursa foto: Mediafax
Sursa: Mediafax