Judetul Valcea, Athos-ul romanesc cum mai este cunoscut, este renumit prin marile ctitorii ecleziastice al caror sir este deschis in secolul al XIV de Manastirea Cozia, devenita prototip pentru bisericile manastiresti construite in veacurile urmatoare in Tara Romaneasca, atingand punctul culminant prin Hurezi, chintesenta a stilului brancovenesc, primul stil autohton ce a adus arta si arhitectura romaneasca in dialogul universal al valorilor culturale, fapt consemnat ca atare de inscrierea ei pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Mondial.
Dar din cele aproape 300 de biserici de patrimoniu din judetul Valcea, o insemnatate aparte revine celor 88 de biserici de lemn, mici bijuterii arhitecturale, care au infruntat vitregiile timpului si au ramas dovada a credintei oamenilor locului.
Multe dintre actualele biserici de lemn nu se afla pe locul initial. Majoritatea insa se regasesc pe o culme de deal sau intr-un loc ferit, acestea fiind „totemul” satului romanesc din secolele XV — XVIII.
O astfel de biserica se gaseste si in comuna Stoilesti, o asezare care numara nu mai putin de 4000 de suflete. „Comuna Stoilesti nu este la drumul mare, comuna Stoilesti mangaie coamele dealurilor moi care despart Valcea de Arges si Olt, Stoilestiul fiind locul de refugiu deasupra Oltului, aici venind in vremuri de restriste cei de jos din Galicea sau Olanu, in caz de invazie”, spune primarul Florin Ionescu.
Asa si este, de jos de la Olt drumul urca aproape 10 km pe serpentine si prin padure pana se ajunge la Stoilesti. De aici de pe platoul Stoilestiului se vede departe Oltul, coama estica a Muntilor Capatanii si sus, in dreapta muntele dacilor, Cozia. In spate Costestiul este deja Argesul si un pic mai la sud judetul Olt. Dar comuna are ceva mai scump aici, are doua biserici de pret, doua bijuterii de lemn care au povestea lor.
„Prima dintre ele, biserica cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae, nu este din partea locului. Are alt lemn. Un lemn care vine de la sute si sute de kilometri departare din Tara Maramuresului. Este lemn sfant ca si cel din care sunt facute bisericile de acolo„, spune preotul Vasile Cristea.
Taina sta in modul cum a fost adusa. Se spune ca in secret, un mic boier din partea locului, pe numele sau Duminica Plesa a tocmit in secret mesteri maramureseni pentru a face o biserica cu „lemn sfant” de dincolo de Baia Mare. Numai ca problema era la transport. Cum puteai sa pacalesti autoritatile imperiale ca transporti in caravana o biserica, intr-un imperiu in care la acea ora, mijlocul secolului al XVIII-lea, religia ortodoxa nu era bine vazuta.
„Si uite asa s-a gasit solutia. Lemnele deja croite pe dimensiuni pentru biserica au fost transportate pe ape. De sus de la Maramures, biserica a venit pe Somes, pe Mures si a ajuns la Sibiu, la vama de la Turnu, pe Olt. Aici lemnele au fost lasate pe apa si au ajuns aici, dupa ce au trecut pe Valea Oltului la Topolog unde carutasii tocmiti de Duminica au incarcat lemnele si le-au adus in inima comunei. Biserica se spune ca a fost ridicata foarte repede, mesterii maramureseni au taiat cum trebuie lemnele”, a mai adaugat preotul Cristea care slujeste aici jumatate din sarbatorile anului.
Biserica a fost reabilitata in anul independentei Romaniei, 1878, si apoi in 1883 si din nou in 1923.
„Din pacate, autoritatile comuniste nu au mai acordat atentie acestor bijuterii de lemn iar preotii care slujeau s-au descurcat cum au putut. Parintele Tudosie desi a cerut sa fie inlocuita sita originala cu o alta tratata nu a primit niciun raspuns si atunci impreuna cu satenii, in 1967, au pus mana de la mana si au facut un acoperis de tabla pentru ca apa sa nu mai patrunda in interior deoarece inauntru deja pictura se degradase si mai era si Icoana Mantuitorului, care are 75 pe 52 ca dimensiuni, este din anul 1875 si care se puteau distruge complet”, a mentionat preotul.
Dar Biserica Sf. Ierarh Nicolae nu este singura „venetica” din Stoilesti. Ea mai are o ”sora”, tot din secolul al XVIII-lea, in satul Stanesti.
„Este vorba despre biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, adusa de aceasta data din Moldova de un fiu al satului, pe nume Lascu Ostroveanu, iubitor de credinta care a cumparat din nordul Moldovei lemn sfant pentru biserica. Lemnele insa aici au venit pe uscat. Si azi aceasta mandra bijuterie straluceste ca dovada ca Dumnezeu a binecuvantat mult comunitatea din Stoilesti”, conchide preotul Vasile Cristea.
Cele 2 biserici romanesti aduse din Transilvania si Moldova cu mult inaintea unirii s-au alaturat bisericilor existente din Stoilesti, infaptuind poate mai repede cu o suta de ani, o unire in credinta a celor trei regiuni istorice ale Romaniei.