Pornesc de dimineaţă, pe un timp ceţos, umed, cu temperatura sub 19 grade celsius, care deja ne arată că vara și-a preluat complet atribuţiile. Era nefiresc de cald pentru ora 7 dimineața. Urma să mă întâlnesc cu 3 prieteni de drumeție veniți din Satu Mare, care au pornit la drum de la 5 dimineața.
Traseul nostru de astăzi constă în debutul din centrul satului Poiana Botizii şi atingerea unor obiective bine definite. Primul dintre acestea este Borcutul, după cum îi spun localnicii. Borcutul este un izvorul mineral pulsatoriu și este situat în partea nordică a localității la cca. 3.5 nord de centru, la confluența a două văi: Poienii și Cizma. De unde ne suim spre Est pentru a ajunge în vârful dealului. După parcurgerea unei distanţe de 2 kilometri pe vârful versantului, ţintim cu mare apetit înspre Peştera cu oase. Principalul nostru loc în care vrem să ajungem.
Eram în fata peşterii, pădurea era îndesată de frunză abandonată a arborii seculari. Intrarea în Peştera cu oase se face prin baza peretelui în formă de U cu brațe inegale, teribil de tectonizat şi extrem de instabil, pe care se desluşeşte marginea filonului. Ne porneam lanternele şi eram pregătiţi să ne scufundăm în adâncul întunecos în care stalagmitele şi stalagtitele se uneau precum cerul şi pământul care se întâlnesc în vârful munţilor. Analizăm cu mare atenţie pereţii peşterii în care se spune că s-a ascuns celebrul haiduc, Pintea. Circa după 8-10 m parcurşi târâş prin galeria accidentată și parțial blocată, imediat după debut cu un bolovan de pe planşeu, ajungem în sala mare, sala în care au fost găsite oase de urşi de acum 10000 de ani. Nu este recomandabil să vizitaţi Peştera cu oase şi galeriile neconsolidate ale acesteia fără un ghid speolog, este obligatorie dotarea cu cască de protecție şi surse de iluminat. Chiar şi avându-le, riscul desprinderii copturilor (rocilor instabile) din tavan-pereți şi de accidentare gravă este unul ridicat.
Ne reîntoarcem la traseu nostru pentru a vizita bolovanii inscripţionaţi de către partizanii ascunşi în munţi în vremea comunistă. Despre aceste aventuri, una dintre partizane, mai exact, Pop Aristina a povestit într-o carte numită: “Să trăiască partizanii până vin americanii!”. Asta e dovada clară ca la fiecare pas, călcam pe urmele haiducilor şi fugarilor de odinioară. Accesul la bolovanii inscripţionaţi se face pe un drum de taf care suie şi traversează o pădure de foioase cu numeroase doborâturi, apoi face o voltă largă la dreapta, continuând până în vârful hataului unde se poziţionează ca nişte stăpâni locali bolovanii de sute de tone, care au fost sgariati într-o manieră artisitica de partizanii care voiau să noteze în istorie aventurile lor.
Din vârful Sacaturii, loc în care sunt bolovanii, ne vom îndrepta spre casă dar pe acest traseu vom mai avea câteva surprize. Prima dintre acestea, este reprezentată de găsirea a 15 kilograme de hribe, aflate de nici 50 de metri de la bolovani, de direcţia N-V. Aici aerul deja era şi mai puternic pentru că ne aflam la o altitudine de peste 1200 de metri, temperatura era şi mai scăzută, vântul bătea frenetic cu toate că 3 raze de soare străbăteau umbra arborilor bătrâni, şi ne atingea corpurile. Următoarea ţină pe care o aveam, era să traversăm Poteca Corbului şi să ajungem în Valea Poienii. Pentru asta trebuia să mergem pe aceiaşi direcţie, adică N-V circa 2 kilometri, după care să coborâm un versant de vreo 800 de metri care este marcat de câțiva molizi şi pini negri unde este habitatatul pentru râs, mistreți, cervide şi lupi. Ajunşi în Valea Poienii, avem din nou dovada că există civilizaţie, însă obiectivele de vizitat încă nu s-au terminat.
Suntem în Poiana Botizii, un sat uitat de lume în care doar bătrânii îşi mai îngrijesc animalele pentru a avea din ce trăi. În acest sat este o Biserică de lemn care datează din anul 1825, având hramul „Sfinții Apostoli”. Biserica se află pe nouă listă a monumentelor istorice sub codul LMI. Din centrul satului până la biserică, am făcut vreo 5 minute mergând pe direcţia cursului de apă. Ajungem la biserică, admiram cu mare plăcere altarul picatat de zeci de ani şi construcţia ca atare care respecta cu sfinţenie tradiţia maramureșană. După biserică e o grotă dedicată fecioarei Maria şi imediat un paraclis de vară şi o mare cruce, iluminată. Lângă ea o mică vie tradițională şi îngrijită şi vreo trei terasări cu scopuri agro-horticole, la fel îngrijite, aparținând bisercii.
Ajunși din nou în Poiană Botizii, după 6-7 ore şi aproximativ 11-12 km parcurşi, ne-am luat mașinile și am plecat spre casele noastre.
Pentru mine a fost o experienţă de neuitat, o experienţă pe care o repet aproape în fiecare an şi o experienţă care mă face mereu să mă simt bine şi care îmi dă energie. Cu toate acestea, este şi un traseu periculos, un traseu care aduce probleme oamenilor nepregătiţi. Bucuria vine și din faptul că prietenii de drumeție au fost foarte încântați de cele văzute, dar și de ciupercile găsite. Concluzionând, putem spune că acest traseu este special pentru oamenii curajoşi, oamenii care vor să păşească pe urmele haducilor, şi care vor să se bucure de natura spectaculoasă.
A.B.
– Servicii de creare site web
