Președintele și vicepreședintele Consiliului Raional Hînceșt – Republica Moldova, Iurie Levinschi și Lilia Tănase, au efectuat o vizită în Maramureş.
Un proiect important pentru comunitatea de peste Prut este dotarea Spitalului Raional Hîncești cu aparatură medicală de specialitate.
Un alt proiect pentru dezvoltarea sistemului medical este organizarea de schimburi de experiență între medicii din Republica Moldova și Maramureș. Astfel, cadre medicale de la Spitalul din Hîncești vor veni într-un stagiu de instruire la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș, Baia Mare.
În acest sens, reprezentanții Consiliului Raional Hîncești au efectuat o vizită și la Spitalul de Urgență din Baia Mare, zonele exterioare și fără pacienți, unde au discutat cu Alexandru Oros, managerul spitalului, cu Mirela Șandor, directorul de îngrijiri a spitalului, și cu Vasile Pop, director medical, despre bunele practici care pot fi preluate și la Spitalul din Hîncești pentru îmbunătățirea serviciilor medicale oferite pacienților.
În plan educațional se dorește organizarea de tabere pentru elevii olimpici și șefii de promoție din Maramureș și Raionul Hîncești, tabere în care elevii vor putea vizita obiective istorice specifice fiecărei zone și vor face schimb de experiență.