Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor din România, trage un semnal de alarmă cu privire la frecvenţa cu care sunt încălcate o sumedenie de drepturi ale copiilor şi elevilor.
În ultima perioadă, s-a putut observa o creştere a numărului de apariţii în mass-media a cazurilor de abuz, îndreptate asupra copiilor.
Un caz revoltător al unui profesor de religie care s-ar fi masturbat în faţa clasei, în timpul orei, la Liceul Tehnologic ‘Nicolae Teclu’ Copşa Mică, din judeţul Sibiu, a făcut înconjurul ţării. Condamnăm această acţiune cu caracter pornografic a profesorului şi subliniem faptul că astfel de manifestaţii nu trebuie să existe în mediul şcolar.
Un alt caz, petrecut de data aceasta în oraşul Călan, din judeţul Hunedoara, este despre un elev, în vârstă de 10 ani, care a fost victima violenţei fizice din partea învăţătoarei. În timpul orei de curs, copilul a fost agresat de către cadrul didactic, iar bunica acestuia l-a dus la Unitatea de Primiri Urgenţe din Călan, pentru a i se acorda îngrijiri medicale, deoarece prezenta leziuni la nivelul buzei inferioare.
De asemenea, un alt caz de abuz a avut loc în judeţul Olt. De această dată, o elevă de 14 ani a fost agresată sexual, în perimetrul unităţii de învăţământ, de către unul dintre muncitorii care realiza lucrările de alimentare cu apă.
În luna septembrie a anului 2017, Consiliul Naţional al Elevilor a publicat Raportul privind Implementarea Statutului Elevului la nivel Naţional (RISEN), document care conţine date statistice alarmante cu privire la anumite aspecte din şcolile din România.
Astfel, aproape o treime din elevii respondenţi nu se simt sau se simt doar parţial în siguranţă la şcoală, iar cazurile prezentate mai sus concretizează această nesiguranţă simţită în rândul elevilor. Pe lângă aceste tipuri de violenţă şi abuz la care sunt expuşi elevii, exemplificate mai sus, amintim şi fenomenul de bullying. Astfel, conform unui studiu lansat în anul 2016 de către organizaţia Salvaţi Copiii România, 1 din 4 copii este umilit în mod repetat în grupul de amici, iar 4 din 10 copii au fost răniţi urmare a comportamentelor violente repetate ale altor colegi. Toate aceste lucruri relevă un adevăr dezamăgitor despre sistemul de învăţământ din România: politicile publice pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar sunt ineficiente. Astfel, dreptul la integritate fizică şi psihică, garantat de Constituţia României, este deseori încălcat. Precizăm că una dintre noile reglementări incluse în ROFUIP, anume aceea că pe durata orelor de curs elevii trebuie să depoziteze telefoanele în locuri special amenajate din sala de clasă, va îngreuna şi împiedica identificarea abuzurilor comise în timpul orelor de curs.
Începând cu anul 2018, copiii şi, implicit, elevii, beneficiază de o nouă pârghie pentru a se asigura că drepturile lor sunt respectate, şi anume Avocatul Copilului, înfiinţat prin Legea 9/2018, ca adjunct al Avocatului Poporului. Copiii de orice vârstă sau reprezentanţi ai acestora pot acum să sesizeze încălcarea unuia sau mai multor drepturi ale minorului, iar Avocatul Copilului este obligat să soluţioneze orice sesizare.
Solicităm autorităţilor ca la finalizarea cercetărilor să ia măsurile ce se impun pentru a preveni şi combate comportamentele deviante ce îi au drept victime pe copii, pentru a asigura dezvoltarea armonioasă a acestora, într-un cadru care le oferă siguranţa necesară.
Totodată, Consiliul Naţional al Elevilor încurajează copiii şi reprezentanţii acestora să nu ignore încălcările drepturilor copilului, de la cele din Legea 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, la Statutul Elevului şi până la alte acte normative, şi să sesizeze Avocatul Copilului, autorităţile şi instituţiile competente şi atât Consiliile şcolare, cât şi Judeţene, ale Elevilor ori de câte ori este necesar.