Incepand de vineri, 8 iulie, circulatia automobilelor va fi restrictionata in intersectia strazilor Podul Viilor si Minerilor din cauza lucrarilor de refacere a stratului de asfalt din zona. Circulatia va fi inchisa alternativ, pe cate un sens de mers. Restrictia va fi valabila de la ora 12:00, urmand sa fie mentinuta pana sambata, 9 iulie, la ora 14:00.
Pentru inceput se va freza stratul de asfalt existent, se va reface fundatia, dupa care se vor turna doua straturi de asfalt. Lucrarile fac parte din proiectul de reabilitare a strazii Minerilor.
Lucrarile de turnare a stratului de uzura pe strada Minerilor se estimeaza ca vor avea loc dupa data de 20 a lunii iulie, urmand ca in 1 august lucrarile in zona sa fie finalizate.
Sursa: Andrei Gherghel