Vezi VIDEO
Vehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone nu vor mai avea acces incepand din decembrie pe drumurile judetene 184, Baia Sprie – Cavnic si pe 109F, Cavnic – Ocna Sugatag. Consilierii judeteni au decis ca acest lucru se impune pe durata iernii pentru a evita blocajele in trafic si pentru a proteja lucrarile de reabilitare care se executa in acest moment pe respectivele tronsoane.
Restrictiile vor fi instituite din 1 decembrie si pana in 15 martie, dar de la regula sunt exceptate masinile care transporta animale vii sau produse perisabile, vehiculele care participa la diferite interventii, precum si transporturile postale sau de carburant.
Reprezentantii Consiliului Judetean Maramures motiveaza luarea acestei decizii prin faptul ca traficul auto creste pe perioada iernii in aceste zona datorita turistilor, iar lucrarile de reabilitare care inca nu au fost finalizate trebuie protejate in anotimpul rece.
“Datorita faptului ca masinile foarte lungi nu pot sa se incadreze, fiind un drum cu foarte multe curbe s-ar produce blocaje in trafic”, a declarat Emil Marinescu, vicepresedintele Consiliului Judetean Maramures, care a adaugat ca in zona se inregistreaza cantitati mai mari de precipitatii decat pe alte drumuri judetene, iar deszapezirea este mai dificila.
Cei care conduc masini care trebuie sa se supuna acestor prevederi vor fi nevoiti sa aleaga ca si varianta alternativa pentru a ajunge in Maramuresul istoric drumul national 18, care leaga Baia Sprie de Sighetu Marmatiei.
Sursa: Andrei Gherghel