Se pare că Facebook, cea mai mare rețea de socializare online, a picat atât în România, cât și în alte țări.
Românii au constatat, în cursul după-amiezii de joi, că Facebook Messenger are probleme mari de funcționare. Mesajele par a se trimite, însă ele nu ajung, de fapt, la destinatar. De altfel, aplicația pentru Windows a Facebook Messenger a afișat un mesaj prin intermediul căruia anunță utilizatorii că întâmpină probleme în a se conecta la server.
Mai bine de 5.000 de utilizatori din întreaga lume au raportat până la această oră probleme cu aplicația de mesagerie pe site-ul Downdetector.
Potrivit informațiilor, unii utilizatori au probleme și cu aplicațiile WhatsApp și Instagram, ambele deținute tot de Facebook.