”Rețetele sunt așa cum le-am moștenit de la mama, gătite întocmai ca în vremurile de demult” – de la aceste cuvinte ale lui Nicolai Tand este bine să pornim în aventura culinară propusă de ”Maramureș în bucate”, carte apărută la Editura Curtea Veche. Sau 194 de pagini scrise cu un scop precis: ”Aș vrea să las moștenire copiilor mei și cititorilor gustul autentic al Maramureșului, așa cum îl cunosc de la mama și de la sora mea, gustul mâncărurilor simple de la țară, cu ingrediente culese din grădină, gustul care pentru români va însemna mereu acasă”, potrivit eziarultau.ro.
Născut în Rozavlea, Nicolai Tand mărturisește că a purtat peste tot cu el în lume tradițiile Maramureșului istoric cu care a crescut: ”Am plecat în Franța de foarte tânăr și odată ajuns acolo am început să prețuiesc tot ce am lăsat acasă. Mâncarea pe care ne-o pregătea mama, dragostea cu care ne aduna în jurul mesei, tradițiile și obiceiurile din Maramureș… toate astea au căpătat pentru mine un sens nou și o valoare aparte atunci când am ajuns pe meleaguri străine”.
Bucuria de a găti a deslușit-o de la mama: ”Era o bucătăreasă desăvârșită – cu același ingredient făcea cel puțin șase, șapte feluri de mâncare. Punea atâta dragoste în fiecare farfurie! Amintirea ei e sfântă pentru mine și sunt convins că va trăi veșnic prin tot ce a făcut și prin tot ce ne-a învățat”.
Firul mărturisirilor lui Nicolai Tand despre ”țesătura” sentimentală care a dus la apariția acestei cărți continuă: ”După cum bine știți, fiecare cultură gastronomică din lumea asta își are rădăcinile în mâncarea de acasă, gătită de mama. De acolo izvorăsc, de fapt, toate secretele. Eu am norocul să o am alături pe Anuța, sora mea, care era toată ziua pe lângă mama și o ajuta în bucătărie. La țară, băieții sunt trimiși la muncă, în gospodărie sau la câmp. Fetele rămân pe lângă casă, iar gătitul e unul dintre primele lucruri pe care le învață.
Așa ne-am hotărât să strângem în această carte mâncăruri care pentru noi înseamnă copilărie, adolescență, familie, mâncăruri cu amintiri și povești, mâncăruri care înseamnă tradiție, toate se găsesc aici. Nu vreau să se piardă nimic!”
Cumpărați, lecturați, gătiți și strângeți oamenii dragi în jurul unei mese cu bucate din Maramureșul lui Nicolai Tand. Dar nu uitați să căutați și în caietul cu rețete al mamei: și acolo se ascund cu siguranță comori!
Sursa eziarulrau.ro