Liga Studenților ”Pintea Viteazul” a continuat și în 2019 să reprezinte, să apere şi să promoveze drepturilor şi intereselor studenților, dar și să creeze contexte de învățare pentru studenții și tinerii din Baia Mare. Anul 2019 a fost pentru LSPV un an cu foarte multe activități, cu proiecte, cu experiențe minunate, cu obiective îndeplinite și cu oameni extraordinari care au muncit și crescut împreună.
„Anul 2019 a început cu realizarea unei campanii de informare cu privire la drepturile și obligațiile studenților în sesiune, iar prima activitate din 2019 desfășurată de LSPV a fost Evaluarea Cadrelor Didactice, al cărei scop a fost de a asigura feedback-ul studenților referitor la activitatea cadrelor didactice desfășurată la curs, seminar, laborator și proiect.
Tot la începutul anului, am avut ocazia să participăm la inaugurarea Bibliotecii Centrului Universitar Nord din Baia Mare și la „Aniversarea a 50 de ani de învățământ tehnic superior în România”, evenimente desfășurate în același interval la care membrii LSPV au ajutat organizatorii.
Am avut onoarea de a fi parteneri ai unei conferințe din cadrul proiectului Super Teach, care a avut loc la Baia Mare. Conferințele SuperTeach reprezintă o formă de a le oferi profesorilor români inspirație și motivație pentru educație.
Activitatea noastră a continuat cu Nord Universitar, proiectul prin care am informat liceenii din Maramureș și din județele din împrejurimi cu privire la oferta educațională băimăreană.
De asemenea, LSPV are încă 5 membri care sunt studenți evaluatori, care au evaluat cei mai tari profi nominalizați la Gala Profesorului Bologna, un proiect de tradiție al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Scopul principal este îmbunătățirea sistemului de învățământ superior din România prin premierea și promovarea profesorilor ce formează generații, reprezintă adevărate valori şi sunt modele pentru studenți.
Un alt eveniment important la care am fost parteneri în 2019 este reprezentat de o conferință din cadrul Book Land Evolution, care au ca scop dezvoltarea personală și profesională a tinerilor, prin soluții practice și experiențe reale de viață a invitaților care au fost aleși în așa fel încât să inspire și să motiveze.
Un alt proiect în care membrii LSPV s-au implicat a fost NORD – perspective interdisciplinare – ediția a III-a, o manifestare științifică care a urmărit dezvoltarea și menținerea unui climat științific adecvat la nivelul Facultății de Litere, prin implicarea avansată a studenților şi masteranzilor în activitățile de cercetare. Tot în acest proiect am contribuit la organizarea acțiunii „Săptămâna porților deschise” la Facultatea de Litere – CUNBM, informând și încurajând elevii din liceele din mediul rural despre această oportunitate. În același interval, membrii LSPV au fost implicați și în XGEN Conference – NEXT 100, proiect organizat de un grup entuziast format din profesori și studenți care au dorit să ofere mai multe șanse la o viață mai bună pentru NeXt GENeration (Generația Viitoare).
În aceeași perioadă am organizat și „Gala LSPV 14”, prin care am marcat cei 14 ani de reprezentare studențească de cel mai înalt nivel.
Un alt eveniment la care LSPV a fost prezentă, este CAREER PLANNER, Târgul Ofertelor Educaționale Maramureș, ediția a VIII-a, unde, împreună cu Facultatea de Litere-CUNBM, a obținut locul I!
Înainte de perioada de sesiune, LSPV a organizat o masivă campanie de informare cu privire la drepturile și obligațiile studenților. De asemenea, LSPV s-a ocupat de Programul Național „Tabere Studențești” din Centrul Universitar Nord din Baia Mare.
Am fost parteneri în organizarea proiectului „Atelierul.biz – Job Ready”,, un proiect gândit de Asociația Reinvent Baia Mare și implementat din dorința de a reduce numărul tinerilor din județul Maramureș, care se află în căutarea unui loc de muncă.
Un alt eveniment la care am fost prezenți este Streeat Delivery Baia Mare, unde am desfășurat un concurs de Fifa 18. Câștigătorii plecând acasă cu anexe PC pentru gaming.
Tot în acest an, am participat la cel mai mare eveniment studențesc din țară, fiind prezenți la , cea de-a XIV-a ediție a Forumului Organizațiilor Studențești din România, eveniment care în 2018 a avut loc în Baia Mare.
Odată cu începerea noului an universitar, ne-am concentrat atenția asupra studenților din anul I, organizând „Zilele bobocului”, care s-au axat pe un program variat și multe activități de integrare a noilor studenți în mediul academic băimărean. De la cursuri de studenție; la seri de film; cafenele publice; party-uri; activități sportive și manifestări științifice, LSPV a încercat să ofere un sprijin tuturor studenților din anul 1 pentru ca ei să se integreze mai ușor la mediul studențesc.
În același interval, am organizat două conferințe, în cadrul proiectului MEDIUL ACADEMIC ȘI TIMPUL LIBER – ediția a III-a cu scopul de a sublinia importanța finalizării studiilor și care este rolul voluntariatului în dezvoltarea personală și profesională.
Un alt proiect important organizat de LSPV a fost Educație non-formală, sprijin pentru studenți, ediția a III-a, proiect ce a avut scopul de a crește numărul de studenți informați despre beneficiile educației non-formale și conștientizarea importanței acestui timp de educație.
Următoarele activități desfășurate de LSPV au avut în vedere o campanie de recrutare de membri noi în rândul studenților din Centrul Universitar Nord din Baia Mare, sub sloganul „Fii artistul studenției tale”. Campania de recrutare a adus organizației peste 200 de noi membri, care au beneficiat de un program de mentorat, prin care s-a dorit integrarea lor în organizație.
Deoarece principalul nostru obiectiv este reprezentarea studențească, LSPV s-a ocupat de organizarea alegerilor studenților reprezentanți pentru consiliile facultăților din CUNBM și a senatului UTC-N.
Liga Studenților ”Pintea Viteazul” a susținut și s-a implicat în proiectele organizate în vederea susținerii candidaturii orașului nostru pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului. Voluntarii LSPV fiind prezenți la diferite dezbateri și activități. Trei dintre membrii LSPV făcând parte și din corpul urban de facilitatori din Baia Mare
Liga Studenților “Pintea Viteazul” a organizat un Curs de management, oferindu-le studenților acces gratuit și oportunitatea să acumuleze informații legate de crearea unei afaceri.
Următorul proiect marca LSPV a fost Miss Universitaria 2019, cel mai așteptat eveniment studențesc, care a ajuns în acest an la cea de-a XI-a ediție. Tot în cadrul evenimentului Miss Universitaria a avut loc și reprezentația pregătită în Atelierul de Dans, atelier organizat de LSPV, în care studenții au ocazia să învețe dans contemporan.
La finalul anului, LSPV a fost prezentă la Adunarea Generală Extraordinară de la Timișoara, în cadrul căruia, liderii mișcării studențești din țară s-au întrunit ca să discute despre rezultatele federației din ultimele luni și pentru a stabili următoarele obiective a ANOSR-ului.
În apropierea sărbătorilor, membrii LSPV s-au mobilizat pentru „Sacoșa cu bunătăți”, un proiect menit să aducă un zâmbet familiilor nevoiașe în prag de sărbători. Anul s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, colinde, bucurii și zâmbete cu ocazia „Secret Santa”.
Participarea membrilor noștri la sesiunile de formare ANOSR, „We are NEXT”, a facilitat pregătirea membrilor LSPV în ceea ce înseamnă reprezentarea studențească, promovarea drepturilor și obligațiilor studenților, dar și a activității organizației, au asimilat cunoștințe în domeniul HR, PR, FR, IT și Imagine.
Tot pe partea de reprezentare, trebuie menționată campania „LSPV – te informează” prin care aducem la cunoștința studenților din Centrul Universitar Nord din Baia Mare, toate informațiile care sunt de interes pentru ei.
Nu în ultimul rând, membrii LSPV au acordat sprijin în organizarea a mai multor conferințe care au avut loc în cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare, printre care enumerăm: Conferința „Cum s-a făurit România…” al cărui invitat special a fost Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române; Conferința „Limitele așteptării” susținută de Ion Caramitru; Conferința „Puterea Cărții” – al cărei invitat a fost fostul Președinte al României, Emil Constantinescu.
De asemenea, ne mândrim cu membrii LSPV, care au decis să-și reprezinte studenții, să se implice în activități care să-i dezvolte atât pe ei, cât și pe cei din jurul lor, îmbunătățind viața studențească din UTC-N, CUNBM. Un alt aspect de care suntem mândri este că prin proiectele și activitățile noastre locale, regionale și naționale , am ajuns la un număr care depășește 10000 de tineri beneficiari.
Rezumând totul, 2019 a însemnat mii de ore de muncă, a însemnat zeci de proiecte realizate, dar și un context favorabil învățării, dar și legarea unor strânse prietenii provenite făcând voluntariat, care au culminat cu obținerea titlului de ONG-ul anului 2019, în cadrul Galei Voluntarilor Maramureșeni, organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș.
Toate acestea au fost posibile datorită finanțatorilor, sponsorilor, partenerilor, dar mai ales membrilor LSPV.Mulțumim pentru sprijinul acordat finanțatorilor: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș, Consiliul Județean Maramureș, Primăria și Consiliul Local Baia Mare.
Mulțumim Universității Tehnice din Cluj-Napoca și Centrului Universitar Nord din Baia Mare pentru sprijinul și înțelegerea acordată în acțiunile de reprezentare. dar și pentru ajutorul acordat în implementarea proiectelor organizației.
Vom continua să reprezentăm studenții și interesele lor, dar și să facem lumea mai bună, deoarece făcând voluntariat, emanăm bunătate, armonie și generozitate!
Dorim să fim pe același trend ascendent și în 2020 pentru că noi știm că ORICE E POSIBIL!” – spun reprezentanții ONG-ului, conform lspv.ro