Ministrii agriculturii din statele Uniunii Europene vor avea pe 5 septembrie o reuniune extraordinara la Bruxelles pentru a evalua efectele embargoului rus asupra produselor agroalimentare pentru companiile europene afectate, relateaza agentia EFE citand surse comunitare neprecizate.
Directia Generala pentru Agricultura din cadrul Comisiei Europene a prezentat joi un raport preliminar privind efectele embargoului rus, ce cuprinde o analiza a fluxurilor comerciale afectate si situatia actuala a pietei diferitelor produse. Documentul include si posibile piete alternative pentru produsele care nu mai au acces pe piata rusa.
In urma unei intalniri la care au participat experti din cadrul Comisiei Europene si ai statelor membre, comisarul european pentru agricultura, Dacian Ciolos, a emis un comunicat in care a anuntat ca saptamana viitoare va propune noi masuri de sustinere a producatorilor europeni de fructe si legume perisabile care nu-si mai pot livra marfurile pe piata rusa. El a adaugat ca Politica Agricola Comuna (PAC) reformata ofera instrumentele bugetare si legale necesare pentru astfel de situatii.
Participantii la aceasta reuniune au convenit ca situatia este mai grava in cazul acelor produse agricole a caror recolta a inceput si care nu au o alternativa imediata de livrare pe alte piete dupa inchiderea celei ruse. Insa Dacian Ciolos a subliniat ca este nevoie de informatii mai detaliate pentru o evaluare completa a situatiei sectoarelor afectate, motiv pentru care a cerut statelor membre date suplimentare.
In consecinta, pentru a avea un acces rapid la datele din piata referitoare la sectoarele afectate, Comisia Europeana va pune imediat in practica un mecanism consolidat de monitorizare la care vor contribui toate statele membre si care implica reuniuni saptamanale cu responsabilii din aceste tari.
Comisia Europeana a propus luni primele masuri de sprijin pentru producatorii de piersici si nectarine si a promis ca va intocmi “cat mai repede posibil” o analiza completa asupra efectelor embargoului rus, cat si o evaluare a posibilelor „raspunsuri politice” in fata acestuia.
Sursa: Agerpres