Fiecare comunitate care se înscrie cu un micro-eveniment (care poate fi organizat oricând până la 1 decembrie 2018) primește o invitație să participe cu o delegație la Reuniunea Satelor din 18 – 19 august 2018 în Săpânța, Maramureș. În fiecare an, Reuniunea Satelor poate fi găzduită de o altă comunitate din România, celebrând astfel această unire a României rurale într-un concept sănătos, autentic.
Delegațiile sunt centralizate la nivelul fiecărui județ. Organizatorul asigură:
– transport dus-întors din județul de reședință până în Săpânța
– cazare pentru cele două nopți, 18 și 19 august 2018
– masa pentru cele 3 zile: 18 august (masa de seară), 19 august (mic dejun, prânz și masa de seară) și 20 august (mic dejun) servite în Săpânța, la bucătărie câmpenească pe pajiste, cu mâncare tradițională, (meniu fix).
Locurile sunt limitate la 800 de persoane. Sunt alocate 20 de locuri pentru fiecare județ, care vor fi oferite pe principiul primul venit, primul servit.
Lista se va închide în ziua de 5 august, momentul în care locurile din județele care nu și-au atins cota, vor fi alocate altor județe cu mai multe solicitări.
Reuniunea Satelor este o mare horă pe iarbă, nu un spectacol, ci o “repetiție” pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri, de la Alba Iulia de 1 decembrie. Nu vom folosi playback sau cântatul pe “negativ”. Se va dansa acompaniat de muzică live. Ne vom bucura de o întâlnire a României rurale.
Menționăm faptul că timpul alocat fiecărui moment artistic nu trebuie să depășească 7 minute.
De asemenea, vă recomandăm ca în delegația dumneavoastră să includeți și un reprezentant din mass-media locală, pentru promovarea evenimentului.
Programul zilelor de 18 și 19 august este:
Ziua | Sâmbătă, 18 august | Duminică, 19 august |
Locația | Comuna Săpânța | Comuna Săpânța |
Orele 12:00-14:00 |
Vizitarea comunei Săpânța: centrul comunei (va fi închis traficul rutier), Cimitirul Vesel, Casa memorială Stan Ioan Pătraș, atelierele meșterilor locali. | |
14:00 | Alai prin centrul comunei, conducând toți participanții pe pajiștea evenimentului. | |
14:30 – 16:30 | Prezentarea delegațiilor din toată țara. | |
17:00 -22:00 | O seara informală pe pajistea din Săpânța, cântece și momente artistice oferite de delegațiile venite de peste tot din țară, foc de tabără. | “Jocul Satului” cu Grupul Iza și invitații lor.
Sesiune informală de cântece și momente artistice oferite de delegații, foc de tabără. |
Masa | Pe pajiște, o bucătărie câmpenească va servi mâncare tradițională:
– masa de seară (17:00 – 21:00). |
Pe pajiște, o bucătărie câmpenească va servi mâncare tradițională:
– mic dejun (09:00 – 11:00) – masa de prânz (13:00 – 16:00) – masa de seară (19:00 – 21:00) |
Observații | Portul tradițional nu este obligatoriu. | Recomandăm port tradițional. |