Actorul Levente Molnar, de la Teatrul Maghiar din Cluj, face parte din distributia filmului maghiar «Fiul lui Saul» (Saul fia/Son of Saul), in regia lui Laszlo Nemes, din cadrul Competitiei Oficiale a Festivalului International de Film Cannes.
Filmul este o coproductie Ungaria – Franta si este extrem de apreciat de critica de specialitate, fiind in topul preferintelor acesteia. Subiectul filmului este centrat pe doua zile din viata lui Saul Auslander (Geza Rohrig), un prizonier evreu din Ungaria fortat sa lucreze pentru nazisti in camerele de gazare de la Auschwitz.
Levente Molnar are un rol cheie in acest film; el il interpreteaza pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alaturi de el in lagarul de concentrare.
„E un subiect care ma intereseaza personal. Respect si admir enorm capacitatea acestui popor (evreu) de a rezista prin cultura, educatie, comunitate.
Duc lipsa amalgamului, candva mult mai accentuat, specific Romaniei, dat de convietuirea pasnica – si mutual benefica – a diverselor comunitati (evrei, germani, unguri, armeni, greci, etc.). Imi imaginez cum ar arata Romania cu aceste comunitati. Cred in puterea pe care o poate avea acest „pestrit” de popoare, natii, etnii si ii duc dorul.
Nu pot percepe si intelege nici pana in ziua de azi cele petrecute la Auschwitz. Nu pot sa concep cum am fost noi, oamenii, capabili de asemenea fapte”, a marturisit Levente.
Bucuria actorului nu va putea fi insa impartasita de intreaga sa familie.Tatal sau, care locuia in Berchez, a murit in urma cu cateva luni.
Originar din Baia Mare, actorul stabilit in Cluj nu a rupt legatura cu Maramuresul. Aici este mama sa (in Berchez) si un frate (care locuieste in Baia Mare). Si Robert Molnar are legatura cu arta, fiind pasionat de fotografie.
Despre prezenta la Cannes, Levente Molnar a adaugat: “Recunosc, nici macar nu am visat vreodata sa mi se intample asta. Este o onoare. Incerc sa savurez fiecare moment, dupa care sa-mi vad de viata.“
PRESS CONFERENCE
(Levente min 31 :42)
http://www.festival-cannes.com/en/mediaPlayer/14945.html
IMAGINI DE LA PHOTOCALL
http://www.festival-cannes.com/en/mediaPlayer/14935.html
Sursa: Ioan Buda Tetu