Trecerea in 2008 a fost marcata in marile orase din Romania de show-uri pirotehnice si concerte grandioase, unde s-au vazut focuri de artificii si spectacole de lasere, iar concertele au fost sustinute de vedete de top – de acum cativa ani sau din noua generatie – de peste hotare. Pentru cei care au stat acasa posturile de televiziune s-au intrecut in manele, astfel incat cei care au ramas acasa au putut sa se delecteze cu Guta, Salam, Oana Zavoreanu, dar si cu Traian Basescu, presedintele tarii sustinand discursul lung si ciudat de sfarsit de an din Piata Constitutiei.
La Antena 1, seara de Reveliona inceput cu doua ore de “best of” al grupului Divertis. Apoi, au fost prezenti in program artisti ca Rodica Popescu-Bitanescu, Dorel Visan, Valentin Uritescu, Mandinga, Damian Draghici, dar si Viorica si Ionita de la Clejani, Carmen Serban si Marius Mihalache. Spre dimineata, cheful s-a incins cu manelisti, prezenti, de altfel, pe toate canalele TV. Vedetele genului au fost Jean de la Craiova, Vali Vijelie, Nicolae Guta si Adrian Copilul Minune.
Pro TV a incercat sa ”sparga” audientele cu Floooorin Calinescu. Insa, pasa la intrarea acestuia in scena s-a impus Catalin Maruta, care a condus anul 2007 in intervalul orar 20.20 – 22.30, cu o editie speciala a emisiunii sale – numita pentru ultima zi a anului ”Happy End”. Vedetele au facut karaoke, iar acest lucru a fost pe placul romanilor din mediul urban, cu varsta intre 18 si 49 de ani. Revelionul "Made in Romania", in care maestrul de ceremonii a fost Florin Calinescu, secondat de inepuizabilul Smiley, a fost si el presarat cu manele, semn ca acestea sunt cheia care asigura audiente bune.
In Bucuresti, la Romexpo, invitat special a fost cantaretul britanic Tom Jones, dar inainte de el pe scena au urcat Marcel Pavel, Luminita Anghel, Pepe, Andra, Andreea Banica si Mihai Traistariu. Onorariile incasate de artisti au pornit de la 2000 de euro si au ajuns pana la 6000.
Basescu s-a pierdut in declaratii fara miza inainte de intrarea in 2008
Primaria Capitalei a cheltuit 700.000 de euro pentru revelionul din Piata Constitutiei, unde invitat de seama a fost Traian Basescu. Iris, Vama, Voltaj, Timpuri Noi, Analia Selis, Pepe si Mandinga au cantat pana inainte de miezul noptii. Seful statului a facut numaratoarea inversa in 2008, nu inainte de a se pierde intr-un discurs ciudat, care, de altfel, a fost si fluierat.
”Anul trecut in Piata Universitatii ne bucuram ca in sfarsit Romania iesise definitiv din zona gri. Astazi suntem la un an de la intrarea in UE. Avem multe mize. Miza noastra astazi este un sistem de educatie performant. O alta miza a romanilor este un sistem de sanatate care sa ne satisfaca exigentele si nevoile. O alta miza este sa incepem marile constructii destinate modernizarii sistemului rutier romanesc, constructia autostrazilor. De asemenea, sa avem un mediu curat, sa traim in ambianta cu mediul. Dar toate acestea nu pot fi realizate daca nu ne realizam obiectivul strategic, ca romanii sa traiasca mai bine in tara lor”, a spus Basescu.
El si-a exprimat convingerea ca in 3-4 ani, ”cu totii vom putea spune ca Romania s-a schimbat profund, ca efect al intrarii in UE”.
”Astazi romanii nu mai au dreptul sa nu fie exigenti si avem trei conditii pe care trebuie sa le realizam in asa fel incat mizele noastre, obiectivele noastre sa devina realitate. Prima este nevoia unei clase politice care sa fie dedicata poporului roman. O a doua miza este sa intelegem ca statul creaza romanilor conditii si ca fiecare roman are obligatia sa-si valorifice sansa pentru el si pentru familia lui. O alta conditie este sa fim solidari intre noi, cu obiectivele noastre”, a spus presedintele.
In restul oraselor tarii, de asemenea s-a facut risipa de artificii si bani. La Sibiu, atmosfera a foist incalzita de trupa Prodigy, Reamonn si Europe, dar mai ales de spectacolul de artificii realizat de firma franceza Groupe F. La Ploiesti, invitati au fost Iris, la Constanta au cantat Paula Seling si 2Unlimited, o trupa in voga prin anii ’90, iar la Arad si Timisoara, lumea s-a inghesuit pentru Bonnie Tyler, respectiv Chris Norman, doua vedete care faceau senzatie prin anii ’70-’80.
Foto: (c) presidency.ro
Sursa: Gardianul, Rompres