Vezi VIDEO
In ultima vreme, extremistii din Ucraina, unii dintre ei chiar politicieni cu functii importante sau istorici de prestigiu, au lansat tot mai des diverse proiecte expansioniste la adresa vecinilor, incluzand aici si Romania. Acestia au facut apel chiar si la biserica ca sa sprijine ideea de a incorpora in teritoriul Ucrainei atat Maramuresul, cat si Bucovina. Senatorul PDL in Colegiul Maramures Nord Gheorghe Mihai Barlea a declarat ca ideea este o aberatie si ca e greu de crezut ca ar putea sa isi gaseasca sustinere in Ucraina.
Rostislav Novojenet, presedintele fundatiei “Ukraina-Rusi” din Liov, a aratat ca, in 1919, Ucraina a avut teritorii de 1,6 ori mai mari, iar acestea ar trebui redobandite. Prin lansarea ideii, atat Rostislav Novojenet, cat si ceilalti extremisti au urmarit sa intimdeze tarile vecine Ucrainei, mai ales Romania pentru care ”mesajul” a fost acela de a renunta la sustinerea Republicii Moldova.
“Noi trebuie sa-i informam pe ucraineni cu privire la adevarata lor istorie. Am cercetat in acest sens mii de documente”, a declarat Novojenet, citat de “Livivsla Gazeta”, unde a fost prezentata si o harta a ”Ucrainei episcopale”, care include teritorii care se aflau, in 1919, in componenta Ucrainei: Kuban, Stravropolie, Cernomorscina, Vastocinaia Sloboianscina, Staroubuscina (teritorii aflate astazi in Federatia Rusa); Beresteiscina si Gomelscina (care apartin R. Belarus); Holmscina, Podliasie, Nadsianie, Severnaia Lemkovscina (ramase in Polonia); Severnaia Lemkovscina (existente azi in Slovacia); Marmorovscina (Maramures) si Iujnaia Bukovina (Bucovina de Sud), astazi inglobate in Romania, iar Transnistria era stat separat. Acesta a mai aratat ca Ucraina are drepturi milenare si asupra Peninsulei Crimeea.
Senatorul democrat-liberal Gheorghe Mihai Barlea, care reprezinta in Parlament tocmai o zona a Maramuresului pe care extremistii ucrainenii au pus ochii, s-a declarat suprins de revendicari si a spus ca acestea sunt doar niste ”aberatii” ale unora care ar putea fi ”alienati mintali”. ”Nu cred ca exista in Ucraina cineva atat de inconstient incat sa ridice pretentii teritoriale in Romania. O asemenea idee nici nu este posbila din partea unei persoane cu raspundere la nivel de stat, iar cine a venit cu o astfel de pretentie trebuie tras la raspundere chiar in Ucraina”, a declarat Gheorghe Mihai Barlea.
Sursa: Meda Muntean
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult