Titluri principale din Graiul Maramuresului – 27 decembrie 2007
- Elevii olimpici din Maramures au primit bani si de la consiliul judetean
- Serbarile Zapezii la Borsa, 8-9 februarie 2008
- Colinde si obiceiuri de Craciun, Anul Nou si Boboteaza in Maramures
Alte stiri din Graiul:
IT-istii nu mai platesc asigurarile de sanatate
Specialistii in tehnologia informatiei (IT) nu vor mai plati contributia la asigurarile de sanatate, pentru ei urmand sa plateasca doar angajatorul. Prevederea este cuprinsa intr-un ordin recent al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. In acelasi act se prevede ca romanii care nu au platit contributia la asigurarile de stat, in ultimii cinci ani, nu mai sunt obligati, de la sfirsitul acestui an, sa dea bani pe toata aceasta perioada, pentru a putea beneficia de servicii medicale gratuite. (I.B.M.)
Elevii vor fi evaluati de calculator
Centrul National pentru Curriculum si Evaluare in invatamantul preuniversitar a realizat un proiect ce va fi pus in aplicare in cativa ani, conform caruia, in scurta vreme, elevii vor fi evaluati de calculator. Astfel, pe langa notele pe care le dau profesorii, elevii vor fi estimati pe baza unor teste online, la toate materiile. Pentru inceput, elevii din clasa I pana la clasa a X-a vor fi evaluati pe baza acestor teste. Se apreciaza ca proiectul va fi functional peste aproape trei ani. (M.M.)
Cum se face evaluarea judecatorilor si procurorilor
Consiliul Superior al Magistraturii va evalua de acum inainte competenta profesionala a judecatorilor si procurorilor. Se vor acorda note si calificative. Cei care primesc “satisfacator” doi ani la rand sau “nesatisfacator” intr-un an vor fi obligati sa urmeze cursuri de pregatire profesionala, urmate de examen, la Institutul National al Magistraturii. Cei care nu vor trece examenul, vor fi eliberati din functie, pentru incapacitate profesionala. (N.G.)
Dr. Mihai Schiopu este noul presedinte al Colegiului Medicilor Maramures
In urma alegerilor organizate in luna noiembrie, noua componenta a Consiliului Judetean al Colegiului Medicilor din Maramures este urmatoarea: presedinte – dr. Mihai Schiopu, medic primar, medicina interna/medic specialist Cardiologie. Vicepresedinti – dr. Adrian Vasile Popa, medic primar Medicina Interna, dr. Daniel Gh. Pop, medic primar Medicina de Familie, dr. Veronica Mandel, medic primar Medicina de Familie. Secretar – dr. Gavril Barbus, medic primar Medicina Generala. Reprezentant pentru Consiliul National al CMR este dr. Liviu Titus Pasca, medic specialist Medicina de Familie. (I.B.M.)
Sursa: I.O.