Titluri principale din Informatia zilei de Maramures – 3 ianuarie 2008
- Autovehiculele de peste 7,5 tone fara Euro 1 nu vor mai circula in Baia Mare
- Valul scumpirilor a lovit Romania din primele zile ale lui 2008
- Tarifele postale mai mari cu pana la 45% incepand de azi
Alte titluri din Informatia:
Profesorii vor primi al 13-lea salariu
In Maramures, aproximativ 8.000 de angajati din sistemul de invatamant vor primi premiul aferent anului 2007, adica cel de-al 13-lea salariu. Banii se vor acorda abia la sfarsitul lunii ianuarie, dupa cum a declarat Liviu Pop, presedintele SLI Maramures. El a mai spus ca “desi Federatia a inaintat o adresa catre Ministerul de Finante in care s-a solicitat emiterea unui ordin care sa dea posibilitatea unitatilor de invatamant sa acorde cel de-al 13-lea salariu cadrelor didactice in luna decembrie in limita fondurilor disponibile, acest lucru nu a fost posibil”. (I.Z.)
De azi, Casa de Pensii preia cererile pentru biletele de tratament
Desi pe plan national, s-a stabilit numarul de bilete de tratament pentru anul in curs (550.000), inca nu se cunoaste cate vor fi repartizate judetului Maramures. Cu toate acestea, de astazi incepe preluarea cererilor pentru obtinerea biletelor de tratament. Se estimeaza ca in ianuarie se vor prelua cateva mii de cereri pentru obtinerea unui bilet de tratament la statiunile cu care Casa Nationala de Pensii a incheiat contracte. Batalia se da pe biletele de pe litoral, de la Felix si din statiunile Covasna, Borsec, Buzias. (Corina Sofran)
Turisti din Ungaria, Italia si Franta au venit la ski in Cavnic
Partiile din Maramures au fost luate cu asalt de catre turistii din intreaga tara, dar si din strainatate, mai ales ca vremea a fost excelenta. Asa se face ca la Cavnic au fost prezenti turisti din Bucuresti, Constanta, Arad, Oradea, dar si din Ungaria, Franta si Italia. "Incepe sa se vada ca si Cavnicul este o zona turistica. In noaptea de Anul Nou nu au fost foarte multi schiori pe partie, dar in schimb, in 1 ianuarie a fost plina partia. De asemenea, printre atractiile turistilor s-a numarat si tubbing-ul. Probabil anul viitor ne vom gandi sa amenajam mai multe partii pentru tubbing", a precizat Cristian Costin, administrator partia Icoana. (Delia Kovacs)
Sursa: I.O.