Nici elevii, dar nici dascalii acestora nu sunt multumiti de cum merg treburile in invatamantul romanesc. Primii se plang de faptul ca sunt suprasolicitati, ca trebuie sa invete mult si ca sunt obositi dupa atatea ore la clasa. Ceilalti acuza programa scoala prea incarcata, manualele prost concepute si lipsa de strategie la nivelul ministerului educatiei.
Un grup de elevi de la Scoala ”George Cosbuc” din Baia Mare au propus ca materiile nefolositoare sa fie eliminate din orar si sa ramana doar romana, matematica, geografia si istoria. Copiii au spus ca dupa sapte-opt ore de curs nu se mai pot concentra. Ei au mai aratat ca nici acasa nu au timp de odihna, pentru ca au o multime de teme de rezolvat, iar parintii ii pun la si mai mult efort prin meditatiile in particular.
Invatatoarele Cristina Sasaran si Florina Bretan au recunoscut ca volumul de informatie este mare, iar in multe cazuri inutil. Chiar si directorul Scolii ”George Cosbuc”, Leontina Haiduc, a aratat ca programul scolar este supraincarcat, iar strategia ministerului cam desueta. Dascalii au aratat ca 50% din materia care se preda la clasa este inutila pentru dezvoltarea capacitatii intelectuale a elevilor.
Titlu din ziar:
Dascalii condamna sistemul de invatare, care se dovedeste greoi si ineficient
Elevii, masinarii de stocat informatii
Revista presei din Baia Mare – 16 noiembrie. Cotidianul Glasul Maramuresului
Foto: (c) eMM.ro
Sursa: Monica Dumitras