Rezervația de zimbri din Maramureș a primit avizul din partea Electrica și intră în linie dreaptă cu investiția.
Prima rezervație de zimbri din județul Maramureș a primit aviz favorabil din partea Electrica, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Radu Trufan.
”Proiectul a fost amânat din cauza timpului, puţin îndelungat, în ce priveşte obţinerea tuturor avizelor destinate parcului. Compania Electrica a eliberat avizul care conţine unele recomandări stricte, deoarece în apropiere se află stâlpi de înaltă tensiune. (…)
Următoarea etapă va fi studiul de fezabilitate, iar din această etapă, intrăm în linie dreaptă cu investiţia. Şi, în final, scoaterea la licitaţie pentru operaţiunea de proiectare, respectiv, execuţie a parcului. Cel mai probabil spre sfârşitul anului 2024 parcul ar putea deveni funcţional”, a spus Radu Trufan, citat de Agerpres.
Astfel, consilierii judeţeni au aprobat proiectul de înfiinţare a unei rezervaţii de zimbri în vecinătatea localităţii Băiuţ, aproape de poalele Munţilor Lăpuş, în anul 2022, iar pentru realizarea studiilor a fost alocată suma de 167.000 lei.
„Va fi o încântare pentru turiştii români şi străini”
Vicepreşedintele CJ Maramureş a adăugat că, până aproape de anii 1800, zimbrii puteau fi întâlniţi în munţii din Transilvania, apoi au dispărut.
”Considerăm că, rezervaţia va readuce acest animal falnic în locurile unde a trăit odinioară, dar în acelaşi timp, cred că va fi o încântare pentru turiştii români şi străini să poată admira exemplarele de zimbru care vor popula rezervaţia. (…) Până aproape de 1800, susţin izvoare istorice, zimbrul putea fi văzut în pădurile transilvane, apoi a dispărut”, a spus Radu Trufan.
În judeţ mai funcţionează Parcul Natural Munţii Maramureşului, Parcul Naţional din Munţii Rodnei, dar şi nenumărate arii protejate. De asemenea, în vecinătatea satului Băiuţ se află situl ”Codrii Seculari – Strâmbu Băiuţ”, parte a patrimoniului UNESCO.
România pe lista patrimoniului UNESCO
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), România are înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNEOSCO 9 obiective (7 culturale și 2 naturale):
– Biserici din Moldova
– Mănăstirea Hurezi
– Sate cu biserici fortificate din Transilvania
– Cetățile Dacice din Munții Orăștiei
– Centru Istoric Sighișoara
– Biserici de lemn din Maramureș
– Peisajul cultural minier Roșia Montană
– Delta Dunării
– Păduri seculare și virgine de fag din Carpați și din alte regiuni ale Europei – proprietate transfrontalieră în 12 țări.
În plus, Peisajul cultural minier Roșia Montană este înscris și în Lista Patrimoniului mondial în Pericol (anul înscrierii 2021), mai arată MAE.