Dascălii maramureşeni care au contestat notele primite la titularizare au aflat rezultatele. În 25 iulie au fost afişate notele finale, iar veştile sunt bune.
Potrivit oficialilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş din cei 93 de dascăli care au depus contestaţii majoritatea au primit note mai mari în timp ce în câteva zeci de cazuri notele au rămas neschimbate. Statisticile întocmite arată că în urmă recorectării lucrărilor numărul notelor cuprinse între 1 -4.99 a scăzut de la 137 la 128. A crescut în schimb numărul celor care au obţinut note cuprinse cuprins între 7-8,99, astfel că acum numărul total al dascălilor care au obţinut note în acest ecart este de 282.
Oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş mai arată că în urmă recorectării lucrărilor 473 de candidate au obţinut note peste 5, iar alţi 284 au primit note care trec de 7. Totodată în urmă recorectării lucrărilor procentul de promovabilitate a examenului a ajuns la nivelul judeţului Maramureş 78,57%. Procentul este insa mai mic decat cel de anul trecut , cand promovabilitatea a fost de 79,89%.
Repartizarea candidaţilor, care au obţinut cel puţin notă 7, pentru angajare pe perioada nedeterminată se desfăşoară pe 26 iulie la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Baia Mare.