În cursul zilei de luni, 27 aprilie, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a efectuat o vizită de luru la EATON Fărcașa, pentru a vedea la fața locului modul în care se respectă măsurile de protecție pentru angajați, în plină pandemie de coronavirus. În urma discuțiilor purtate cu managerul EATON, Pamela Pop, a aflat că, încă de la începutul crizei conducerea fabricii a făcut toate eforturile pentru protecția salariaților. Mai mult, deși luni, 27 aprilie, activitatea fabricii a fost sistată, producția a fost reluată la capacitate parțială încă de marți, 28 aprilie.
În cadrul vizitei efecutate în Fărcașa, dar și urmare a discuțiilor purtate cu primarul Ioan Stegerean, șeful administrației județene, Gabriel Zetea a declarat că, în acord cu dr. Rareș Pop, directorul Direcției de Sănătate Publică Maramureș, s-a decis efectuarea unei serii de teste pentru prevenirea COVID-19, în comunitatea maramureșeană.
”Marți dimineața au fost recoltate probe de la un număr de cinci medici și șase asistente de la Centrul de Permanență Fărcașa, de la două asistente comunitare, dar și de la șapte angajați ai Primăriei Fărcașa care intră permanent în contact cu cetățenii din comună. În această după-masă, reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare au comunicat că, în toate cele 20 de probe analizate cu noul aparat PCR, în cadrul laboratorului de biologie moleculară, rezultatul este negativ”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș.
Potrivit informațiilor, începând de miercuri, 29 aprilie, reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie vor continua testarea și în rândul angajaților de la EATON Fărcașa. ”În urma vizitei pe care am efectuat-o în această fabrică, am remarcat că măsurile de protecție luate pentru angajații societății respectă toate prevederile legale și îmi doresc ca toți agenții economici din Maramureș să arate respectul pe care EATON Fărcașa îl are față de proprii salariați. Lansez un nou apel la calm către populația din comuna Fărcașa, asigurându-i că vom face tot ce este necesar ca numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus să fie ținut sub control”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.