Vezi VIDEO
Putini elevi maramureseni din clasele a XI-a si a XII-a ar fi pregatiti pentru a sustine examenul de Bacalaureat, daca ar avea loc in aceasta perioada. Cel putin asta au scos la iveala rezultatele de la simularea examenului de Bacalaureat, care au fost facute publice astazi, 14 februarie. Pentru a mai „indulci” putin rezultatele slabe ale elevilor, Ministerul Educatiei a calculat procentele de promovabilitate doar pe materii si i-a considerat admisi pe toti cei care au obtinut note peste 5, chiar daca nu aveau media finala peste 6, cum se calculeaza la Bacalaureat.
Notele de la simularea examenului de Bacalaureat trag un semnal de alarma cu privire la pregatirea elevilor maramureseni. Daca la limba romana, putin peste jumatate dintre elevi au obtinut note peste 5, la restul materiilor din care au fost evaluati, numarul celor care au obtinut note peste 5 a fost mult mai mic. La clasa a XI-a, elevii au obtinut rezultate chiar mai slabe decat colegii lor mai mari.
„Pentru clasa a XII-a, la limba si literatura romana, promovabilitatea este de 55.15%, la limba materna este de 48.48%, la proba obligatorie a profilului, care a fost matematica sau istorie, in functie de profilul liceului, a fost de 37.4%, iar la proba la alegere, a fost de 48.93%”, a declarat purtatorul de cuvant al ISJ Maramures, Pavel Filip.
Oficialii din cadrul Ministerului Educatiei au decis calcularea procentelor de promovabilitate doar pe materii, si nu la nivel general, cum se calculeaza la examenul de Bacalaureat. Mai mult decat atat, toti elevii care au obtinut note peste 5 au fost declarati promovati, chiar daca acestia ar fi trebuit sa aiba in acelasi timp si o medie generala peste 6. Reprezentantii ISJ Maramures admit ca daca s-ar fi tinut cont de regulile de la Bacalaureat, numarul candidatilor promovati ar fi fost mult mai mic.
„Noi ne asteptam la aceste rezultate, cei care am fost comisii de evaluare, din centre de evaluare am vazut cam ce note s-au obtinut. Daca s-ar face media de promovare a examenului de Bacalaureat, respectiv media pentru care te declara promovat la examenul de Bacalaureat, procentele ar fi mult mai mici decat cele pe care vi le-am comunicat pentru fiecare disciplina in parte. Acesta reprezinta un moment de analiza si reflectie pentru toata lumea, pentru elevi in primul rand, pentru parinti si pentru profesori”, a mai aratat Pavel Filip.
Lucrarile vor ajunge in posesia elevilor, urmand sa fie discutate la clasa, impreuna cu profesorii de specialitate. Ulterior, acestea vor sta la baza unui plan de masuri prin care se doreste imbunatatirea rezultatelor elevilor. Cu toate astea, pana la examenul de Bacalaureat au ramas mai putin de trei luni, astfel ca elevii mai au la dispozitie doar putin timp pentru a acumula cunostintele necesare.
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va incepe in perioada 10 – 12 iunie, cu proba la limba romana si se va incheia in data de 4 iulie, cu proba la alegere a profilului si specializarii.
Sursa: Gabriela Kuhajda